Poți porni să înveți o limbă străină sau să mănânci ardei iuți, doar să începi ceva. Să pornești zilnic o nouă disciplină de viață, prin care creierul să fie reprogramat, să-și creeze noi rețele neuronale, iar puterea ta de adaptare să fie una nouă, mereu în formare și generare de mai bine.

Capacitatea de a aprecia ardeii iuți se dobândește prin învățare și prin durere. Putem aminti și alte modalități de învățare, fără durere: studiul unei limbi străine, cum ar fi franceza; sau să descoperim diferite nuanțe în aroma unui vin; când începem să apreciem un om și acesta devine dintr-un simplu cunoscut un prieten; sau când ne obișnuim să deschidem geamul larg la trezire și să respirăm adânc de câteva ori. Toate acestea le putem învăța, ele fiind metode noi de adaptare și viețuire. Indiferent cât de diferite ar fi aceste procese, ele au comun locul desfășurării, în creierul nostru, locul în care se formează o nouă rețea neuronală. Ceva funcționează altfel decât înainte!

„De ce să înceapă a-mi plăcea ardeii iuți și ce legătură are aceasta cu dezvoltarea creierului meu?”, vă puteți întreba…

Un studiu realizat de cercetătorii din Pennsylvania – Statele Unite, a demonstrat experimental cum un grup de studiu care nu consumaseră ardei iuți și nu le plăcea gustul – respectiv senzațiile date de acesta -, au început a consuma, treptat și câte puțin, urmărindu-se adaptarea și schimbarea apărută. La început ei acceptau doza poate și ca să fie în rând cu ceilalți ca mai apoi, după mai multe zile, să înceapă să le placă. Cu cât se obișnuiau cu gustul, cu atât le plăcea mai mult!

Senzația de iuțeală este suportabilă pentru că este percepută la nivelul creierului și nu a mucoaselor digestive. Creierul are nevoie să se acomodeze, adapteze și să-i placă mai apoi senzația de arsură data de capsaicină. Nu suntem diferiți la nivelul mucoaselor, suntem diferiți la nivelul de percepție al creierului nostru!

Faptul că oamenii încep să consume ardei iute și să le placă, este remarcabil, având în vedere că bucuria provocată de un anumit gust și repulsia față de altul este adânc înrădăcinată și programată în creierele noastre. Iată cum emoțiile umane pot fi flexibile, ceva ce ai respins total, poate la un moment dat să-ți facă o deosebită plăcere. Putem să învățăm a ne bucura de ceva care inițial nu ne era numai indiferent, ci ne provoca și repulsie. Suntem capabili de orice…

Două lucruri rămân de netăgăduit…
• concepția noastră despre fericire depinde mai degrabă de modul în care se simte creierul nostru decât de împrejurările vieții;
• mai apoi, încercările ocazionale nu sunt suficiente pentru a modifica această sensibilitate.

Ce avem de făcut pentru a determina creierul să-și schimbe felul de funcționare?
• repetiția
• obișnuința
• disponibilitatea de a fi supus unui efort.

Aceasta este rețeta! Spor la treabă, tuturor ce vor mai mult de la viața lor!

Bibliografie: Stefan Klein, ”Formula fericirii” – Ed. Humanitas, București 2005