Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Manifestarea compasiunii poate remodela tiparele emoționale, modulează emoțiile negative, acționând la nivelul sistemul limbic, corelând rețele interneuronale între acesta și neocortex. În neuroștiință acum nu se mai vorbește despre sinapse interneuronale, acum vorbim despre rețele interneuronale la nivelul creierului. Iar neurogeneza este revelatoare ca și proces, ne dă speranțe în tot ce ne propunem a construi în viețile noastre.
Deși ”o știm când o simțim”, FERICIREA este o provocare în a o defini, ori de pus în cuvinte. Putem spune despre fericire ca fiind o stare emoțională pozitivă, dar experiența fiecărui individ, în această stare emoțională pozitivă, este subiectivă. Când și cum experimentăm fericirea, poate fi rezultatul mai multor factori care participă împreună, de la care pătrundem această trăire.

Ştiri din Timiș

Respiro muzical și pentru pacienții de la „Babeș” și de la Municipal, săptămâna viitoare
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.

Ştiri din Timiș

Cum îți dai seama că nu ai nevoie de mai mulți oameni, ci de un mod mai bun de lucru?
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.

Ştiri din Timiș

Anunțul public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven, Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.

România

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, chemat la DNA în calitate de suspect
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare. 1

Mapamond

Doliu la Hollywood. A murit la 35 de ani Daveigh Chase, actrița din „The Ring”
Lumea filmului este în doliu după moartea actriței Daveigh Chase, devenită celebră în întreaga lume pentru interpretarea înfricoșătorului personaj Samara din filmul horror „The Ring”. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani. 2

Ştiri din Timiș

Miniștri de Externe din 16 țări europene, invitați în noiembrie la Timișoara, în paralel cu forumul primăriei
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației. 3

Ştiri din Timiș

Timișoara, pe locul 4 în topul celor mai atractive orașe din România, sub Brașov, Cluj și Constanța
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România. 8

Ştiri din Timiș

Ambulanță performantă și o mașină de tratament, donate din acțiuni caritabile pentru Clinica OncoHelp
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici