Preşedintele Traian Băsescu a declarat la postul naţional de televiziune că nu va promulga legile privind reducerea TVA la 5% pentru alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, afirmând că "o majoritate care votează din greşeală este toxică pentru ţară".
Guvernul consideră că propunerile legislative ale Parlamentului privind TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensiilor nu sunt în concordanţă cu Strategia fiscală transmisă deja Legislativului şi aşteaptă finalizarea procedurii în cazul acestor proiecte, pentru a stabili dacă trebuie să intervină.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional.
Guvernul plănuieşte să taie în carne vie, în 2011. Concret, conform proiectului bugetului de stat pentru anul viitor, Executivul diminuează fondurile bugetelor locale din TVA, înjumătăţeşte alocaţiile pentru lucrări de infrastructură şi baze sportive, reduce banii pentru salarii din învăţământ şi ajutoare sociale.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în luna octombrie TVA în sumă totală de 934,19 milioane lei, în trei tranşe, se arată într-un comunicat al ANAF.