Urmăriţi în format LIVE TEXT partida dintre FC Vaslui şi Politehnica Timişoara. Meciul se desfăşoară pe stadionul Municipal Vaslui. Partida este condusa la centru de arbitrul Alexandru Deaconu (Bucuresti) , ajutat la cele doua tuşe de Cristian Nica (Ploiesti), respectiv Miklos Nagy (Cluj-Napoca); Rezervă: Istvan Kovacs (Carei).

Ruga din Lugoj are în acest an un invitat special. Lepa Brena, populara interpretă din Serbia, va susţine un concert extraordinar cu ocazia Hramului Bisericii Adormirea Maicii Domnului din localitate.

Premierul Emil Boc şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului se vor afla sâmbătă la Timişoara unde au în program mai multe întâlniri cu oficialităţi locale şi membri de partid.

Cei mai ingenioşi studenţi ai facultăţilor tehnice din ţară se întâlnesc la Universitatea Politehnica Timişoara. Ei concurează cu creaţiile lor în 11-13 mai la Olimpiada Naţionala de Sisteme Mecatronice şi Roboţi Mobili. Tinerii vin cu roboţi şi alte realizări tehnice în faţa unor specialişti în domeniu.

Căminul 1-2 al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara nu aduce noroc studenţilor care sunt cazaţi acolo. Dacă în urmă cu doi ani, deja celebrii „studenţi de la Medicină“ au ucis o persoană de etnie rromă într-o cameră din acest cămin, începutul lunii mai 2011 aduce un nou scandal: două fete au bătut-o pe a treia, colegă de cameră.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.

Ştiri din Timiș

Maratonul Resuscitării revine în weekend la Iulius Town
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.

Mapamond

Rusia propune pacte de neagresiune cu state membre NATO
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.

Sănătate

Vaccinul antigripal, testat împotriva cancerului. La trei pacienți cu melanom nu au mai fost găsite celule canceroase
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație. 2

România

Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță. 5

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.