Neînţelegerile din localitatea timişeană Criciova au atins apogeul, întreg consiliul local prezentându-şi demisia. Alegerea unui nou consiliu se va face ori în următoarele zile, ori nu se va mai face deloc, pentru că legea interzice organizarea de scrutinuri cu un an înainte de alegeri.

Magicianul Lorenzo, care a participat şi la Românii au Talent, a făcut senzaţie la Casa Studenţilor din Timişoara, la Magic Fest. Patru sute de copii, elevi de clasele I-IV şi micuţi de la grădiniţele timişorene au aplaudat entuziaşti când porumbei au fost scoşi din pălărie sau când frumoasa Elena, asistenta iluzionistului, levita în faţa lor.

Loviti serios la buzunar, producatorii de energie pornesc la asalt impotriva statului german dupa ce cancelarul Angela Merkel a anuntat decizia de a inchide toate reactoarele nucleare pana in 2022. E.ON va cere despagubiri in justitie de peste zece miliarde de euro, iar RWE are in vedere initierea unei actiuni similare.

Biletele pentru reprezentaţia de pe Santiago Bernabeu din Madrid se dau în aceste zile la Timişoara. Cele mai bune echipe de fotbal de juniori din ţară luptă pentru titlul de campioană a Cupei Hagi Danone. După trei zile pline de meciuri trăite la intensitate maximă de micuţii fotbalişti de 10-12 ani, marţi a fost ziua semifinalelor şi finalelor.

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Paula Mihaela Rusu: „Femeile aduc în politică eleganță, profesionalism și echilibru”
A intrat în politică în 2016, după ce, până atunci, spune că ar fi râs de această posibilitate. Acum, medicul și consilierul local Mihaela Rusu povestește cum o discuție despre România a determinat-o să renunțe la postura de spectator și să se implice în viața publică.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 noiembrie
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 4

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 2