Veniţi cu un ziar, un PET şi un borcan în Piaţa Unirii! Copiii care vor face acest lucru, sâmbătă la ora 10, se vor bucura de cadouri surpriză din partea Retim. Societatea marchează 100 de ani de salubritate în Timişoara şi a pregătit concursuri cu premii şi două zile de concerte cu Adi Bărar Band, Cargo şi Phoenix în acest sfârşit de săptămână.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş spun că doar două variante există pentru Liceul de Arte Plastice: fie mutarea în clădirile modulare, fie mutarea în spaţiul MAPN de pe strada Popa Şapcă. În cazul celei de-a doua soluţii, sunt câteva probleme de rezolvat, iar elevii nu se vor putea muta mai devreme de 1 septembrie 2012.

Zeci de poliţişti au ieşit, marţi dimineaţă, pe străzile din Timişoara pentru a-i verifica pe cei care se deplasează pe două roţi. Oamenii legii au încercat să le mai domolească motociclistilor setea de viteză, după ce un tânăr şi-a pierdut viaţa luni seara în apropiere de comuna timişeană Săcălaz.

Fostul antrenor al grupelor de copii al clubului Politehnica Timişoara a fost reţinut, ieri, pentru furt. Cristian Vuculescu a fost prins de poliţişti imediat după ce a distrus instalaţia de încălzire dintr-un imobil în construcţie din Moşniţa Nouă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 2

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 1

Capitală Culturală

O scrisoare despre care ar fi vrut să știe și Mihai Viteazul, la licitație!
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory. 

Ştiri din Timiș

VIDEO. Cu mașina prin galeriile autostrăzii Margina–Holdea. Șantierul, la 82% grad de finalizare
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat. 1