Dosar penal pe numele șoferului care a lovit două mașini parcate, un semafor și un stâlp, în zona fabricii de bere din Timișoara. El a plecat de la fața locului la momentul respectiv și s-a prezentat sâmbătă la Biroul Tamponări al Poliției Rutiere. Oamenii legii au descoperit că încă era sub influența drogurilor.
Accident de circulație, sâmbătă dimineață, în Calea Lugojului din Timișoara. Un șofer a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp. Deși mirosea a alcool, individul a refuzat să sufle în etilotest, iar apoi să-i fie prelevate probe biologice.
Accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona fabricii de bere din Timișoara. Un șofer a pierdut controlul volanului, a lovit două mașini parcate, iar apoi un semafor și s-a oprit într-un stâlp. Individul a plecat de la fața locului și a abandonat mașina. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere montate în zonă.

Eveniment

Camion cu 6.000 de litri de hipoclorit răsturnat la Coșava. Autoritățile au izolat zona
Un camion încărcat cu hipoclorit s-a răsturnat la Coșava, iar autoritățile au evacuat zona pe o rază de 200 de metri din cauza unor scurgeri reduse de substanță din două recipiente.

Capitală Culturală

Sculptura Anului, la Timișoara. Când începe votul pentru Premiul Peter Jecza, în valoare de 8.000 de euro
Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului ajunge în 2026 la cea de-a treia sa ediție, iar Fundația Triade propune o premieră: publicul va alege lucrarea câștigătoare, sculptură care va deveni parte din spațiul public al Timișoarei.

Ştiri din Timiș

Canicula accentuează seceta în Banat. Debitele râurilor continuă să scadă
Canicula și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la accentuarea secetei hidrologice în Banat. Administrația Bazinală de Apă Banat anunță că debitele râurilor au scăzut sub 30% din valorile normale pentru această perioadă, iar în unele zone au apărut deja fenomene de secare, dar și de băltire, adică apa nu mai curge continuu, ci stagnează în bălți.

România

Începe procesul în care Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra vor fi judecați pe fond pentru tentativă de lovitură de stat
Înalta Curte a respins contestațiile formulate de Parchet și de inculpați, astfel că procesul poate începe pe fond în cazul lui Călin Georgescu și al mercenarului Horațiu Potra, care vor fi judecați pentru tentativă de lovitură de stat. 5

Ştiri din Timiș

Autobuzul E3 și firobuzele 15 și 16 circulă deviat săptămâna viitoare
Noi modificări în transportul public din Timișoara. STPT anunță că, în perioada 10-13 august, liniile de firobuz 15 și 16, precum și autobuzul Expres 3 vor circula pe trasee deviate, din cauza lucrărilor la carosabil de pe Calea Martirilor, între bulevardul Liviu Rebreanu și strada Dr. Ioan Mureșan.

Ştiri din Timiș

Începe demolarea Pasarelei Îndrăgostiților. Se închide promenada dinspre Parcul Copiilor
Încep lucrările la Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara. Constructorul împrejmuiește șantierul, iar accesul dinspre promenadă spre Parcul Copiilor va fi închis. La finalul lunii este programată demolarea vechii pasarele, urmată de construirea unui pod nou. 3

Ştiri din Timiș

Voluntariatul nu ia vacanță pentru elevii Școlii Postliceale „Henri Coandă” Timișoara
ADVERTORIAL. Chiar dacă este vacanță, elevii voluntari ai Școlii Postliceale „Henri Coandă” Timișoara continuă să fie alături de comunitate. Începând din anul 2018, aceștia participă, an de an, în zilele fierbinți de vară la activitățile desfășurate în cadrul punctelor de caniculă organizate în municipiu.

România

Guvernul pregătește un plan pentru limitarea consumului de energie. Care consumatori sunt vizați
Guvernul discută joi un plan care permite limitarea consumului de energie în situații de criză, însă măsura îi vizează doar pe marii consumatori industriali. Populația și infrastructurile esențiale sunt exceptate, iar autoritățile spun că planul este prevăzut de legislația europeană. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici