Valentine’s Day a fost sărbătorită aşa cum se cuvine mai devreme, sâmbătă noaptea, în clubul Heaven Studio din Timişoara, unde publicul a avut parte de un spectacol interesant, care a inclus jonglerii cu foc şi cockteiluri deosebite, decorul pentru acest party fiind şi el unul extravagant.
Clubul Youtopia din Timişoara a fost sâmbătă noaptea gazda unei petreceri dedicate îndrăgostiţilor. Cap de afiş a fost recitalul susţinut de DJ Sava & Raluka, care au încins atmosfera cu actualul lor hit Love you.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au împânzit din nou, în noaptea de sâmbătă spre duminică, drumurile din Timişoara şi localităţile învecinate. În ciuda numărului mare de razii pe linie rutieră, poliţiştii tot au descoperit zeci de şoferi care s-au urcat băuţi la volan.
Două persoane au ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului, pe şoseaua care leagă Timişoara de Arad.
Nimic nu pare să îl oprească să încalce legea! În urmă cu o lună, un individ din Timişoara a fugit cu maşina de Poliţie şi s-a refugiat în curtea casei în care locuieşte, iar rudele sale au aruncat cu un brad de Crăciun într-o dubă a IPJ Timiş şi i-au spart parbrizul. Sâmbătă noaptea, acelaşi bărbat a fugit din nou de agenţii de circulaţie şi era chiar să îi calce pe doi dintre ei cu un microbuz.