Cititorii www.tion.ro continuă să trimită pe adresa redactie@tion.ro fotografii cu mizeria din oraş.
Comisiile de negociere ale PSD, PNL şi PC s-au întâlnit, sâmbătă, pentru prima dată, la Timişoara. La această primă întâlnire, reprezentanţii celor trei partide au stabilit să formeze majoritate, atât în Consiliul Judeţean Timiş, cât şi în consiliile locale ale localităţilor din judeţ, dar şi să desemneze cei mai buni candidaţi, până în 30 aprilie, pentru preşedinţia CJ Timiş şi a Primăriei Timişoara.
Eveniment special in Raillys Caffe din Timişoara. Invitatii serii de vineri au oferit spectatorilor un concert de zile mari şi au fost răsplătiţi pe măsură. Cei de la Proconsul au fost aplaudati nu o dată la scena deschisă, minute in şir.
Vineri noaptea, la Setup Venue a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului anual TM:DJ Challenge, concursul de tinere talente iniţiat de TM Base cu scopul sprijinirii tinerilor care-şi doresc o carieră în branşa DJ-ilor.
Silviu Marincovici a fost promovat de la gradul de agent principal, la cel de agent şef adjunct. Anunţul a fost făcut vineri, la Timişoara, de secretarul de stat în MAI, comisarul sef Ioan Dascălu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică.