Cu doar câteva zile înainte de debutul oficial în returul Ligii I, cei doi jucători de naţională ai lui Poli, Ianis Zicu şi Dan Alexa, au gânduri mari. Ei îşi doresc victoria în partida cu Gaz Metan Mediaş, un început bun pentru retur şi cât mai multe puncte în primele partide. Campionatul va fi unul greu, iar obţinerea titlului destul de dificilă.
Nu ştiţi ce să faceţi în caz de incendiu, cutremur sau inundaţie? Învăţaţi de la copii, pentru că ei ştiu cum să procedeze. Au dovedit-o din plin elevii de gimnaziu şi liceu din Timiş care au participat la concursul „BUM!!! – pericolul şi intervenţia la dezastre”.
Statul ar putea lua în arendă peste 100.000 de hectare în Timiş şi peste 3 milioane de hectare la nivel naţional pentru a le lucra. Propunerea aparţine Comitetului de Iniţiativă a Administraţiei Agricole Judeţene Timiş şi a fost înaintată, marţi, Ministerului Agriculturii.
„E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţă privată?” Aceasta este tema dezbaterii publice ce se va desfăşura vineri, 25 februarie 2011, de la ora 17.00, în Cărtureştii de la Iulius Mall Timişoara.
La zece zile după ce le-a fost blocat drumul spre Final Four-ul Cupei României, Leii din Banat dau din nou piept cu Steaua Bucureşti. „Nu e un meci decisiv“ spun oficialii bănăţenilor care, însă, le-au pus gând rău roş-albaştrilor în confruntarea din etapa a 23-a a Diviziei A.