Timişorenii care, mai în glumă mai în serios, şi-au ales ca “Babă” ziua de 4 martie au de ce să răsufle uşuraţi: soarele zâmbeşte, semn că le va merge bine tot anul. Secretul e să respecţi cum trebuie tradiţia şi să îţi manifeşti opţiunea pentru data de 4 înainte de începutul lunii lui Mărţişor.
Au început înscrierile în clasa întâi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş îi asigură pe părinţi că micuţii lor nu vor rămâne pe dinafară la începutul anului şcolar. În judeţ sunt peste 6.000 de locuri. În Timişoara au fost aprobate 87 de clase, pentru aproape 2.200 de elevi.
Înaintea derbiului etapei dintre CFR Cluj şi Poli Timişoara cele două cluburi se întrec în tot felul de strategii de „ascundere” a modului în care va fi abordată partida. Cea mai puternică bătălie se dă pe numele jucătorilor care (nu) vor juca în meciul de sâmbătă.
Timişorenii care au ales să-şi petreacă seara de joi în Scottish Pub au avut parte de un concert în care piesa celor de la Toulouse Lautrec numită „Porno” s-a bucurat de un succes deosebit, prima apariţie în Timişoara a trupei fiind una de bun augur.
Hălci de carne sângerânde, interioare somptuoase de biserici în care preotul oficiază în vreme ce sub cupola înaltă îl ascultă oi vii. Sfeşnice înalte, draperii grele de catifea stacojie, abatoare şi câini de rase stranii, cu ochi neliniştitori. Aşa arată lucrările de mari dimensiuni pe care pictorul timişorean Gheorghe Fikl le-a adus în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara.