Duminică începe nebunia în motociclismul românesc, odată cu prima etapă din Romanian Superbike. Cei doi campioni timişoreni, Cătălin Cazacu şi Ionel Pascotă, şi-au stabilit drept obiectiv câştigarea titlului, însă fiecare la altă clasă...
Primăria Timişoara va continua anul acesta lucrările la Inelul IV de circulaţie, cel mai periferic al municipiului de pe Bega, care va funcţiona ca o şosea de centură până la finalizarea acestei lucrări.
Pe feţele tuturor celor care stau la spital în jurul actorului Ioan Strugari, medici, asistente, rude şi prieteni, s-a aşternut, vineri dimineaţa, zâmbetul speranţei. Uţu a vorbit pentru prima dată, după 6 zile de când este internat la Spitalul Judeţean Timişoara.
Trupa Persona va susţine primul concert din acest an, sâmbătă, 19 martie, în clubul Daos din Timişoara. În cadrul evenimentului va susţine un recital şi formaţia The Swan Bride din Slovacia, iar de warm up party şi afterparty se vor ocupa Mihu şi Joy.
Petrecăreţii au putut asista joi seara la un concert al formaţiei Flat, patru muzicieni care au deja succes interpretând coveruri după melodii celebre.