Administratorul unei societăţi comerciale din oraşul Jimbolia, judeţul Timiş, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit în sediul firmei peste 40 de kilograme de mercur.
Prima zi de prezentare a firmelor la standuri, în cadrul evenimentului JobShop 2011, a atras sute de studenţi dornici să-şi găsească un loc de muncă, încă de la primele ore ale dimineţii, marţi, la Facultatea de Electronică de la Universitatea Politehnica din Timişoara.
La invitaţia Teatrului Maghiar din Timişoara, două personalităţi marcante ale muzicii alternative maghiare, Müller Péter Sziámi şi Kirschner Péter au fost prezente în Timişoara, pentru un concert extraordinar şi o discuţie despre muzica anilor 80 şi 90.
Cum afectează criza din statele arabe România? Ar trebui să se implice țara noastră sau nu în conflictele din nordul Africii? Toate acestea vor fi dezbătute la Timișoara, la Universitatea de Vest, marţi, împreună cu ambasadorul României în Maroc, Vasile Popovici.
O evaluare preliminară făcută în zona câmpurilor petrolifere de la Jimbolia, din judeţul Timiş, indică existenţa unor rezerve de hidrocarburi care pot ajunge chiar şi la 6 milioane de barili.