Voluntari din patru judeţe din ţară, printre care şi Timişul, vor lua parte sâmbătă la cea de-a doua activitate de plantare de puieţi din această primăvară în cadrul mişcării naţionale de împădurire iniţiate de Asociaţia EcoAssist. Se vor planta stejari, salcămi şi plopi.
Liberalii timişeni au hotărat să-i ironizeze pe democrat-liberali de 1 aprilie şi pe liderul acestora, Emil Boc, care afirma recent că România va ieşi din criză. Aproximativ 30 de tineri din PNL, în frunte cu deputatul Horia Cristian, s-au adunat vineri la protest în faţa sediului PDL Timiş.
Haine, jucării, farfurii de porţelan, sticlărie, pături, clame de păr, sfeşnice, cocarde multicolore, forfotă mare. În sala Parohiei Romano-Catolice din Iosefin, timişorenii s-au grăbit să participe la ediţia din acest an a Târgului Maltez de Primăvară, eveniment caritabil în cadrul căruia se pun în vânzare, la preţuri ispititoare, obiecte provenite din donaţii.
Persoanele care cer ajutorul Primăriei Timişoara pentru încălzirea locuinţei pot depune actele necesare începând cu data de 11 aprilie.
Croaziere pe Marea Mediterană, Insulele Canare sau Caraibe, vacanţe în România, Bulgaria, Turcia sau Spania, concedii în marile oraşe turistice europene. Aceasta este oferta Shop-ului de Vacanţă, târg ce se desfăşoară la Iulius Mall de vineri, 1 aprilie, până duminică, 3 aprilie.