Rezolvarea problemei penetraţiilor în oraş, pe care erau prevăzute blocuri unicat, care să dea o notă aparte Timişoarei, reglementarea modului de ocupare a terenurilor şi a modului în care se construieşte – stabilirea unor direcţii de dezvoltare, pentru ca oraşul să nu se dezvolte la întâmplare, realizarea unei asanări în cartierul Fabric, creşterea suprafeţei de spaţii verzi, amenajarea de parcări şi garaje – acestea erau câteva dintre obiective prioritare în urbanismul timişorean acum 25 de ani, prezentate de Iosif Iacob, şeful Secţiei de Urbanism a municipiului Timişoara din anii 90. Subiectul este prezentat pe larg și în ziarul Agenda. Astăzi planurile sunt mult mai îndrăzneţe.
Niciun leu nu va veni în Timişoara sau judeţul Timiş, în următorii doi ani, pentru investiţii în modernizarea sau crearea de noi stadioane sau săli de sport. Zilele trecute, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea a semnat un acord cu ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, prin care MDRAP s-a angajat să investească 103 milioane de euro în infrastructura sportivă, până în 2017. Mare parte din bani se vor duce la Craiova, pentru construcţia unui nou stadion.
Persoanele care beneficiază de ajutor social sunt obligate, potrivit legii, să muncească în folosul comunității. Autoritățile locale spun că în Timișoara sunt doar câteva zeci în fiecare lună – aproximativ 60. Aleșii timișoreni urmează să aprobe Planul de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă pentru anul 2015. Anul trecut, zeci de asistați sociali au făcut curățenie, în fiecare lună, în piețele și parcurile din oraș.
Aflat în topul naţional al contribuitorilor la bugetul de stat, Timişul a rămas aproape fără niciun leu alocat de la Bucureşti, în dreptul marilor oraşe ale judeţului fiind trecut zero la acest capitol. Problema este că judeţul a fost lăsat fără niciun fel de investiţie în infrastructură sau obiective sportive. Rectorul Universităţii de Vest acuză ignoranţa politicienilor la adresa Timişului şi se întreabă unde sunt cei 20 de parlamentari aleşi.
Astăzi vezi imagini cu un taximetrist care lovește o mașina parcată, iar apoi fuge de la locul accidentului. Afli apoi cum încercau șefii IPJ Timiș și primarul din Recaș să distrugă psihic un polițist.
Utile
Joi, 20 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții sau la o lectură cu cocktail.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz primește sprijin unanim din partea USR, după decizia Curții Constituționale care ar putea duce la pierderea mandatului său de primar al Timișoarei. Comitetul Politic al partidului a votat, cu 151 de voturi, reconfirmarea sprijinului politic pentru Fritz în funcția de președinte al USR.
Ştiri din Timiș
Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat, miercuri seara, în Piața Victoriei din Timișoara, pentru a protesta față de o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) care ar putea duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz.
5
România
Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației și Cercetării să renunțe la prevederea prin care bursele sociale ar urma să fie acordate doar în perioada cursurilor școlare. Organizația avertizează că eliminarea plății în vacanțe ar afecta tocmai copiii și familiile care depind cel mai mult de acest sprijin.
1
România
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie până acum în Programul Rabla Auto 2026 mai au o șansă să obțină finanțare pentru achiziționarea unei mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță o nouă sesiune de înscrieri, care începe săptămâna viitoare și se va desfășura până la sfârșitul anului sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
România
Negocierile dintre reprezentanții României și Comisia Europeană privind noua Lege a salarizării s-au încheiat fără un acord. Bruxelles-ul nu acceptă, în forma actuală, proiectul prezentat de miniștrii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, iar România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul privind reforma salarizării nu este îndeplinit.
2
Ştiri din Timiș
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, l-a criticat dur pe Dominic Fritz, în contextul deciziei CCR privind Legea integrității și al situației juridice a primarului Timișoarei. La o zi după, PNL Timiș a transmis un nou comunicat în care precizează că opiniile exprimate pe conturile personale de persoane care ocupă temporar funcții în structurile filialei nu reprezintă poziția partidului.
9