Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat amenzi fără număr pentru operatorii de telecomunicaţii care nu duc în subteran cablurile ce atârnă pe stâlpi, ba chiar şi tăierea cablurilor, fără să ştie... că nu se pot aplica sancţiuni. Şi asta, pentru că hotărârea de consiliu local din 2009 care prevedea îngroparea reţelelor până la finele anului 2012 nu prevede sancţiuni, iar acest lucru nu a fost încă reglementat! Totuşi, în trecut s-au mai tăiat cabluri...
În luna aprilie timișorenii vor avea de unde alege în materie de petreceri și concerte. Organizatorii de evenimente au anunțat deja o parte dintre cele mai tari party-uri și concerte ale luni. Astfel, pentru petrecăreți se pun la cale nopți pline de muzică bună marca Freenetik, dar și petreceri cu Palotai, Kyle Pearce, Adam Port și mulți alți DJ la fel de talentați. Și la capitolul concerte timișorenii vor avea de unde să aleagă. Luna aceasta pe scenele din orașul de pe Bega vor urca trupe precum Behemoth, Mono, Subcarpați + Orchestra sau Direcția 5.
Locuitorii de pe Splaiul Tudor Vladimirescu din Timişoara şi alte două străzi din aceeaşi zonă vor rămâne miercuri fără apă din cauza unor lucrări programate de Aquatim. Se va lucra la conectarea unor noi conducte de apă la reţeaua existentă.
A fost scandal în toată regula, la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Treboniu Laurian din Timișoara. O pirandă a făcut scandal după ce un copil a ţâşnit cu bicicleta în faţa unui taximetru şi a fost accidentat. Totul a fost filmat de un șofer timișorean cu o cameră montată pe bordul mașinii.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zonele Lipovei, Aradului, Circumvalaţiunii şi Elisabetin vor rămâne marţi fără apă şi fără căldură, timp de câteva ore, din cauza unor lucrări programate de reprezentanţii societăţii Colterm. Vedeţi dacă că număraţi printre consumatorii afectaţi.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
Ştiri din Timiș
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împlinește sâmbătă, 14 noiembrie, vârsta de 75 de ani. Cu acest prilej, preotul dr. Ionel Popescu a transmis un mesaj aniversar în care evocă parcursul spiritual și profesional al ierarhului, activitatea sa pastorală și implicarea constantă în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate.
1
România
Crescătorii de animale din România ar putea beneficia de fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de lei în 2027, după ce Senatul a votat o inițiativă legislativă privind suplimentarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul zootehnic.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a prezentat bilanțul primilor doi ani de mandat, într-o conferință de presă în care a trecut în revistă zeci de investiții din județ. Deși a vorbit despre „investiții record” și despre schimbarea modului în care funcționează administrația județeană, multe dintre proiectele enumerate sunt încă în execuție, în faza de proiectare sau de licitație. Altele au rămas la stadiul de studii și documentații, iar pentru unele nici nu au început lucrările. Întrebat câte dintre ele vor fi finalizate până la încheierea mandatului, în 2028, Simonis nu a putut oferi o estimare.
1