Deputatul PSD de Timiş Cătălin Tiuch crede că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a ajuns să aibă acelaşi discurs ca şi predecesorul său, Gheorghe Ciuhandu, în perioada 2000-2004, acuzând Guvernul de lipsă de susţinere, în timp ce nu face niciun lobby la Bucureşti pentru proiectele oraşului. Social-democratul îl invită pe Robu să lase lamentările şi cearta şi să vină la Bucureşti pentru a-şi susţine proiectele.
Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a au scăpat de emoţiile simulărilor Bacalaureatului, dar nu mai au mult până când vor susține adevăratul examen al maturităţii. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a făcut publice rezultatele la probele susținute la începutul acestei luni.
Ora de religie a devenit un subiect fierbinte în aceste zile. Până la sfârşitul săptămânii trecute, prin şcoli au circulat formulare prin care părinţii cereau ca odraslele lor să facă această oră. Şi totuşi, termenul s-a prelungit, nedefinit, pentru ca toţi părinţii să aibă posibilitatea de a-şi exprima opţiunea...
Datele finale referitoare la construcţia de locuinţe noi, făcute publice în aceste zile de către Direcţia de Statistică, arată că, anul trecut, în regiunea de vest au fost finalizate mai puţine unităţi locative decât în cursul anului 2013. Creşterea mică din ultimul trimestru nu a putut acoperi perioada precedentă, astfel că ”sporul” negativ a fost de 62.
Locuitorii din comuna Săcălaz s-au întâlnit, sâmbătă după-amiază, cu specialiști în chimie și geologie, pentru a afla mai multe despre procesul de fracturare hidraulică. Duminica viitoare în localitatea din apropierea Timişoarei va avea loc un referendum pe tema gazelor de şist. În urma discuțiilor de sâmbătă, concluzia localnicilor este că vor accepta ca acest procedeu să fie implementat în comuna lor doar dacă... va fi folosit mai întâi în jurul Parlamentului.
Azi în Timișoara
Vineri, 24 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge la un concert de muzică fado sau la expoziții.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi seara că Guvernul va susține în Parlament menținerea obligației ca declarațiile de avere să fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), în cadrul dezbaterilor privind reforma instituției.
România
Legea salarizării în sistemul public nu este încă finalizată și cel mai probabil nu va fi dezbătută în sesiunea extraordinară a Parlamentului de săptămâna viitoare
Mapamond
Guvernul spaniol pregătește noi restricții privind consumul de tutun și utilizarea țigărilor electronice. Un proiect de lege prevede interzicerea fumatului pe terasele restaurantelor și cafenelelor, pe plaje și în mai multe spații publice în aer liber, în cadrul unei strategii de reducere a consumului de tutun și de protejare a sănătății populației.
Ştiri din Timiș
Primăria Ghiroda a semnat contractul de execuție pentru amenajarea unui nou sens giratoriu la limita dintre Ghiroda și Remetea Mare, investiție care include și realizarea unei porțiuni din drumul colector de pe Calea Lugojului.
Sănătate
Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 14,3 milioane de lei. Investiția a vizat extinderea și modernizarea secției de terapie intensivă neonatală, îmbunătățirea programelor de screening pentru nou-născuți și amenajarea unui centru regional pentru pregătirea medicilor și asistenților medicali care îngrijesc pacienți critici.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au efectuat joi, 23 iulie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar care vizează presupuse fraude cu material lemnos.
Eveniment
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au trimis în judecată bărbatul acuzat că, în luna mai, a înjunghiat două persoane în Parcul Pădurice din Timișoara. Una dintre victime a fost rănită grav, iar anchetatorii susțin că leziunile suferite i-au pus viața în pericol, motiv pentru care inculpatul va fi judecat pentru tentativă de omor și loviri sau alte violențe.
2