Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii DSP Timiş şi directorii de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, Spitalul Municipal, Spitalul „Victor Babeş” şi Maternitatea Odobescu pentru a discuta despre transferul managementului asistenţei medicale. Autorităţile locale nu vor prelua spitalele cu datorii şi fără să se asigure sursele de finanţare.
Mai mulţi timişeni care trebuiau, miercuri dimineaţa, să plece în Antalya, într-o vacanţă de vis, au ajuns să facă scandal pe Aeroportul Internaţional Timişoara pentru că, în momentul în care se pregăteau de îmbarcare, şi-au dat seama că au fost înşelaţi. Ei au plătit sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro pentru o vacanţă de 14 zile pe litoralul turcesc unei anume Jenica Clapa, care le-a tras ţeapă.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Timiş şi comisarii de la Garda Financiară Timiş au efectuat zilele trecute noi verificări în Piaţa de gros din Timişoara. Comercianţii găsiţi în neregulă au fost amendaţi şi au rămas fără marfă.
Tarifele pentru serviciile de apă şi canalizare se vor modifica începand cu 1 iulie 2010 în Timişoara, ca urmare a majorării taxei pe valoarea adăugată, anunţă reprezentanţii societăţii Aquatim.
Plenul Parlamentului a aprobat, marţi, cu majoritate de voturi, noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Jurnalistul de televiziune timişorean Raico Cornea a primit un al doilea mandat în Consiliul de Administraţie al SRTv, ca reprezentant al minorităţilor naţionale.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.
Ştiri din Timiș
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.
Mapamond
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.
Sănătate
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.
2
România
Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
5
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.