Tineretul liberal din Timişoara îşi alege, vineri, noua conducere, după ce întreg biroul municipal al acestei organizaţii a fost dizolvat „pentru că nu a reuşit să convingă”, a declarat preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.
Robu: „Vom interveni cu vehementa pentru ca institutiile culturale din Timisoara sa poata functiona”
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat că cele patru instituţii culturale din Timişoara aflate în subordinea Primăriei fac parte din „brandul” municipiului şi că numai „un iresponsabil” ar putea trata cu lejeritate subiectul reducerii de personal din aceste instituţii. El a afirmat că PNL ca interveni „vehement” pentru ca teatrele în limbile maghiară şi germană, Filarmonica şi Casa de Cultură să funcţioneze în continuare.
11 profesori au fost prinşi de supraveghetori copiind cu fiţuici şi hands-free-uri la examenul de titularizare, care a avut loc miercuri, în trei centre de examinare din Timisoara. Inspectoratul Şcolar Timiş a decis să facă publice numele cadrelor didactice prinse „cu mâţa-n sac”. Dintre acestea, nouă aveau deja experienţă în învăţământ.
Astăzi, de la ora 14.30, la Nyon în Elveţia, va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Europa League. UEFA a decis să împartă echipele pe mai multe grupe, pentru a uşura stabilirea adversarilor.
Accident spectaculos pe strada Bobâlna, la limita dintre Timişoara şi Ghiroda, joi seara. Un şofer beat care fugea de poliţie a căzut cu maşina, un Daewoo Matiz, direct într-un canal adânc de câţiva metri săpat la ultimele inundaţii produse în zonă.
Mapamond
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.
Sănătate
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.
România
Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.