Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au controlat recent aproape 100 de unităţi de turism din judeţ. Au fost inspectate hoteluri, pensiuni, campinguri şi unităţi de alimentaţie publică, iar cei care îşi doresc un sejur în Timiş pot sta liniştiţi: condiţiile de cazare şi alimentaţie sunt conforme cu normele inspectorilor sanitari.
Joi începe la Timişoara ediţia cu numărul patru a International Romani Art Festival, eveniment care îmbină cultura romani cu muzica balcanică. Din păcate, este posibil ca festivalul să se desfăşoare pentru ultima oară în oraşul de pe Bega, iar de la anul să se mute undeva în străinătate.
Şi-a bătut tatăl până când l-a omorât. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani din Alba, care locuieşte în localitatea Şuştra din judeţul Timiş şi care şi-a bătut părintele până când acesta a intrat în comă. Bărbatul a decedat după două zile de chinuri la Spitalul Judeţean din Timişoara. Fiul trebuie să răspundă acum în faţa legii.
228 de tone de grâu au fost confiscate în urma unei acţiuni a poliţiştilor din Timiş împreună cu comisarii Gărzii Financiare.
Angajaţii instituţiilor de cultură din Timişoara nu vor cădea sub incidenţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 63 din 2010, care stabileşte un număr maxim de posturi pentru administraţiile locale şi aduce disponibilizări. Anunţul a fost făcut, joi, de prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală.
Utile
Marți, 25 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 25 august, ai mai multe motive să ieși în oraș: la Iulius Town te așteaptă reduceri, oferte și surprize. Seara, te poți bucura de un show de stand-up comedy.
Mapamond
O insectă periculoasă pentru vița-de-vie și pomii fructiferi, Lycorma delicatula, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova, la Chișinău. Deși primul focar a fost eradicat, noi exemplare au fost găsite în alte zone. ANSA recomandă populației să raporteze imediat orice apariție și să verifice mașinile și materialele transportate din zonele afectate.
Mapamond
Armenia ar putea depune în curând cererea de aderare la UE, a anunțat premierul Nikol Pașinian, în pofida opoziției Rusiei și a presiunilor pentru organizarea unui referendum.
Eveniment
Cinci persoane, inclusiv un bebeluș de 9 luni, au fost rănite într-un accident produs pe drumul dinspre Săcălaz către Timișoara, după ce un șofer de 59 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Toate victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Camera Deputaților a dat luni un raport favorabil proiectului de modificare a legii ANI, reexaminat după decizia CCR. Dominic Fritz critică forma adoptată și acuză PSD, PNL și UDMR că susțin un amendament pe care îl consideră „anti-Timișoara”. Proiectul ajunge miercuri la Senat, for decizional.
6
Ştiri din Timiș
Un incendiu din Săcălaz a lăsat mai multe familii fără locuințe. Oamenii, cazați temporar la Beregsău Mare, au primit sprijin și produse de primă necesitate.
Eveniment
DIICOT și polițiștii antidrog au făcut luni 16 percheziții în Timiș și în alte județe, într-un dosar de trafic de droguri și spălare de bani. Gruparea ar fi transportat droguri din Spania în mai multe țări europene, iar anchetatorii au confiscat aproximativ 1,7 tone de cocaină, canabis și hașiș, în valoare de până la 25 de milioane de euro.