Venirea lui Otto Hell pe banca tehnică a echipei de handbal masculin AS Politehnica Municipal Timişoara s-a simţit în prestaţia jucătorilor bănăţeni, iar aceştia au reuşit să pornească cu dreptul în noua ediţie a campionatului. În prima etapă a Ligii Naţionale echipa a învins pe teren propriu formaţia CSM Satu Mare, scor 32 - 25 (14 – 13 la pauză).
Sala Constantin Jude a găzduit timp de trei zile, de joi până sâmbătă, unul dintre cele mai importante turnee amicale de baschet masculin organizate în această perioadă precompetiţională.
Compania Continental se extinde la Timişoara. A fost elaborată documentaţia de urbanism pentru construirea unei noi hale de producţie a Continental Automotive Romania pe strada Siemens, în zona Calea Buziaşului. Planul Urbanistic de Detaliu poate fi consultat pe site-ul primariei.
Patru timişoreni, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, au fost reţinuţi de poliţiştii din Timişoara în acest week-end, ei fiind acuzaţi de furtul mai multor radiatoare şi acumulatori auto. Cei patru au dat atacul, noaptea, la mai multe autoturisme parcate în Complexul Studenţesc, spun oamenii legii.
Spectacol cu flăcări, animatoare sexy şi voie bună – cam de asta au avut parte cei care au trecut sâmbătă noaptea pragul clubului Art din Piaţa 700 din Timişoara. Cei mai temerari dintre petrecăreţi au rezistat pe baricade până spre dimineaţă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
1