Căminul de bătrâni din Jimbolia a beneficiat de investiţii de 1,7 milioane de lei pentru reabilitare, bani din fonduri europene. Blocul alimentar, cămările de alimente, dar şi spălătoria instituţiei au fost complet refăcute şi dotate la cele mai înalte standarde.
Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva unui primar din judeţul Timiş, care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor după ce a refuzat să aprobe statul de plată al mai multor consilieri locali.
Aşteptăm răspunsurile timişorenilor... De joi a început şi la Timişoara „Săptămâna mobilităţii europene”, campanie prin care lumea este încurajată să renunţe la maşini şi, pe cât posibil, să utilizeze mijloacele alternative de transport. Timişoara are 50 de km de piste pentru biciclişti, fiind pe locul doi în ţară la acest capitol.
Hipodromul din Sânnicolau Mare va fi vineri, sâmbătă şi duminică gazdă primitoare pentru 40 de cupluri jocheu – cal, dar şi pentru spectatori, la primul concurs internaţional de călărie, sărituri peste obstacole, desfăşurat în localitatea timişeană.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi tineri acuzaţi că, pe când erau studenţi la Facultatea de Medicină din Timişoara, au ucis şi tranşat un bătrân de etnie romă în camera de cămin, s-au aflat din nou în faţa judecătorilor.
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
Ştiri din Timiș
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împlinește sâmbătă, 14 noiembrie, vârsta de 75 de ani. Cu acest prilej, preotul dr. Ionel Popescu a transmis un mesaj aniversar în care evocă parcursul spiritual și profesional al ierarhului, activitatea sa pastorală și implicarea constantă în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate.
1
România
Crescătorii de animale din România ar putea beneficia de fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de lei în 2027, după ce Senatul a votat o inițiativă legislativă privind suplimentarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul zootehnic.