Hipodromul din Sânnicolau Mare va fi vineri, sâmbătă şi duminică gazdă primitoare pentru 40 de cupluri jocheu – cal, dar şi pentru spectatori, la primul concurs internaţional de călărie, sărituri peste obstacole, desfăşurat în localitatea timişeană.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi tineri acuzaţi că, pe când erau studenţi la Facultatea de Medicină din Timişoara, au ucis şi tranşat un bătrân de etnie romă în camera de cămin, s-au aflat din nou în faţa judecătorilor.
Solisul trupei BUG Mafia, Vlad Irimia, cunoscut sub numele de Tataee, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Timişoara la şase luni de închisoare cu suspendare şi la plata a peste 15.000 de lei daune materiale şi morale unui bărbat pe care l-a accidentat cu maşina în vara anului 2008, în judeţul Arad, pe când trupa se întorcea de la un concert susţinut la Periam.
După un cantonament şi mai multe meciuri de verificare, Baschet Club Timişoara nu reuşeşte să-şi pună la punct jocul şi să confirme prin rezultate pozitive încrederea acordată înaintea debutului noului sezon de către fani, dar şi de către autorităţi, prin finanţarea de un milion de euro acordată.
Social-democratele din judeţul Timiş vor avea sâmbătă alegeri. Până acum doar Emilia Milutinovici si-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PSD Timiş.
Ştiri din Timiș
Al doilea miting organizat în sprijinul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a început sâmbătă seara, la ora 19, în Piața Victoriei. Protestul a avut loc în contextul deciziei Curții Constituționale care ar putea duce la pierderea mandatului edilului.
3
Ştiri din Timiș
Turiștii care încearcă să-și păstreze cele mai bune locuri pe plajă lăsând șezlonguri, umbrele, prosoape sau alte obiecte pe nisip peste noapte riscă amenzi consistente în Italia. Autoritățile au început să intervină pentru a combate o practică devenită tot mai frecventă în sezonul estival
3
Mapamond
Un tată din Japonia și-a lăsat fiul de șapte ani singur pe Muntele Fuji după ce copilul a spus că este obosit, continuând ascensiunea cu fiul mai mare. Băiatul a fost găsit ulterior de un cabanier, pe ploaie și ceață, iar poliția i-a cerut tatălui să renunțe la urcare și să se întoarcă. Copilul nu a fost rănit, iar tatăl și-a recunoscut greșeala și și-a exprimat regretul.
2
Eveniment
Pompierii timișeni participă la o misiune internațională în Serbia, unde sprijină autoritățile locale în stingerea incendiilor de pădure. ISU Timiș a trimis 12 pompieri și patru mijloace de intervenție, în contextul în care incendiile au afectat peste 3.500 de hectare în Rezervația Deliblato Sands. Operațiunea beneficiază și de sprijinul unui elicopter Black Hawk al României.
1
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Moravița, Răzvan Brazdău, face un apel către localnici să vină în sprijinul animalelor sălbatice afectate de caniculă și secetă. Mai multe vietăți au fost găsite moarte pe câmp, în timp ce altele dau semne severe de deshidratare.
4
România
Un autoturism cu patru bărbați la bord a căzut aproximativ 300 de metri într-o prăpastie, în zona Buila-Vânturarița, din Băile Olănești. Mașina a ars complet. Un bărbat a murit, doi au fost transportați la spital, iar al treilea a refuzat internarea. Intervenția salvatorilor a fost îngreunată de terenul greu accesibil.
Mapamond
Elon Musk nu mai este trilionar după scăderea valorii SpaceX, însă rămâne cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 873 de miliarde de dolari. Diferența față de Larry Page, aflat pe locul al doilea, depășește 500 de miliarde de dolari. Potrivit unui calcul al Benzinga, Musk ar putea împărți câte 69,42 de dolari fiecărui om de pe planetă și ar rămâne cu peste 296 de miliarde de dolari.
2
Eveniment
Polițiștii și reprezentanții mai multor instituții de control au verificat, timp de patru zile, transporturile rutiere și feroviare de mărfuri din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Peste 620 de persoane și aproape 500 de autovehicule au fost controlate, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 114 sancțiuni.
1