Clanul Cârpaci ar trebui să plătească Primăriei Timişoara 100 de lei pe zi, din 2001 încoace, adică aproape 100.000 de euro în 12 ani, susţine viceprimarul Traian Stoia, pentru că ar fi executat lucrări la un imobil din zona centrală a oraşului fără să respecte autorizaţia de construire. Edilul afirmă că există o sentinţă definitivă şi irevocabilă în acest caz, dar funcţionarilor din primărie... le-a fost probabil teamă să o pună în aplicare. Stoia crede că n-ar strica un psiholog în instituţia de pe bulevardul C.D. Loga.
Patru mașini au fost avariate, iar o femeie a ajuns la spital în urma unui accident în lanț care s-a petrecut sâmbătă seara, pe strada Șt. O. Iosif din Timișoara.
Timişoara se numără printre municipiile reşedinţă de judeţ care au cea mai slabă rată de colectare a taxelor şi a impozitelor din România, susţin reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice (IPP). Conducerea Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara crede că nu toate datele care au ajuns din ţară la IPP corespund realităţii, că este posibil ca alţii să fi folosit alte formule de calcul, ceea ce face ca şi concluzia să fie una eronată...
Liderul Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu și președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu se află zilele acestea la Timișoara. Cei doi au programate mai multe întâlniri cu societatea civilă și oamenii de afaceri din Timiș, care au nu doar un scop consultativ, ci și unul de atragere de noi membri în Alianța DA.
Doi tineri din Şandra sunt cercetaţi penal după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au „împrumutat” maşina unui prieten italian cu care au venit la Timişoara să se distreze şi au intrat cu ea într-un stâlp, în Piaţa Alexandru Mocioni. Tânărul aflat la volan nu are nici permis şi era şi băut.
Sănătate
Sistemul sanitar din Timiș ar putea intra într-un amplu proces de reorganizare. Prezent, sâmbătă, la Timișoara, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a vorbit din nou despre comasarea spitalelor din județ, indiferent că se află în subordinea ministerului, a unor primării sau a administrației județene. Cu toate acestea, primarul Fritz respinge ideea consorțiului sanitar.
1
Ştiri din Timiș
Proiectul Institutului Regional de Oncologie din Timișoara face ultimul pas înaintea începerii lucrărilor de construcție propriu-zise. Autoritățile locale și centrale au semnat parteneriatul necesar pentru continuarea investiției, estimată la 1,2 miliarde de lei (aproximativ 240 de milioane de euro), considerată cea mai mare unitate medicală construită în afara Capitalei.
Turism
Un nou pas pentru promovarea patrimoniului gastronomic românesc a fost făcut vineri, 13 februarie, la sediul Institutul Național al Patrimoniului (INP) din București, unde a fost semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (candidată pentru 2028) și Dobrogea (candidată pentru 2029).
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că nu susține reducerea cu zece procente a veniturilor personalului medical, în contextul în care Federația Sanitas a anunțat că ar putea declanșa greva generală dacă măsura va fi adoptată.
2
Eveniment
Șoferii care intenționează să tranziteze frontiera româno-sârbă în acest sfârșit de săptămână sunt avertizați să se aștepte la valori ridicate de trafic.
Eveniment
Misiunea de căutare-salvare a unui bărbat dispărut continuă pe Lacul Surduc. Intervin șapte bărci, două sonare, un echipaj SMURD și șapte scafandri de la ISU Timiș și ISU Caraș-Severin. Misiunea este în dinamică. UPDATE. Bărbatul a fost găsit
Turism
Nu foarte departe de Timișoara, în inima sălbatică a Văii Almăjului, se ascunde un loc care pare desprins din basme. Cascada Moceriș, aflată pe teritoriul comunei Lăpușnicu Mare, în satul Moceriș, județul Caraș-Severin, îi așteaptă pe iubitorii de natură cu un spectacol autentic, departe de agitația urbană.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 14 februarie, toate bisericile ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie și slujba parastasului, în cadrul tradiționalei zile de pomenire a celor adormiți, cunoscută sub numele de Moșii de iarnă sau „Sâmbăta Morților”. Aceasta precede cu doar o săptămână începutul Postului Mare și are scopul de a aduce mângâiere sufletelor celor trecuți la cele veșnice, mai ales celor care nu au avut parte la vremea lor de slujbe și rugăciuni.
1