Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi şi extravaganţi sculptori ai ţării, va fi prezent prima dată cu un solo show la Timişoara, la Galeria Calina. Vernisajul expoziţiei sale se va desfăşura luni, 3 decembrie 2012, între orele 18 şi 20 la în spaţiul de artă contemporană de pe strada Mărăşeşti nr. 1-3.
Timp de două zile, în 14 şi 15 decembrie, membrii Fundaţiei Laurenţiu Ciucur, copii şi tineri din judeţul Timiş suferinzi de distrofie musculară şi neuromusculară progresivă, se vor bucura de binemeritata atenţie şi de un binevenit sprijin în cadrul unei noi ediţii a Telemaratonului Speranţei.
Aladin şi Degeţica îi aşteaptă pe cei mici în casa lui Merlin. Teatrul de Păpuşi din Timişoara a pregătit şi în această duminică porţie dublă de spectacol pentru publicul său.
Comuna Pietroasa va primi un milion de lei pentru refacerea infrastructurii rutiere calamitată ca urmare a ploilor abundente ce au avut loc în perioada 10-11 iunie 2012.
Premierul Victor Ponta a vizitat, vineri dimineaţa, fundaţia lăsată în paragină a noii aripi a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. După această vizită, şeful Guvernului a declarat că va cere de urgenţă ca banii necesari pentru această construcţie să fie prevăzuţi în proiectul de buget 2013-2014, construcţia urmând să fie finalizată în următorii doi ani.
Mapamond
Un cutremur de 4,7 magnitudine a lovit regiunea Napoli, provocând 21 de răniți, dintre care doi grav, și pagube materiale. Seismul a fost urmat de mai multe replici, iar autoritățile continuă evaluarea situației.
Ştiri din Timiș
Cu toate că a refuzat să ofere un drept la replică după descinderea ministrului Mediului la Săcălaz, conducerea Gărzii de Mediu Timiș s-a răzgândit la câteva zile după controlul efectuat la depozitul ilegal de deșeuri. Astfel, instituția vine cu o reacție publică în urma criticilor apărute în spațiul public și pe rețelele de socializare.
Ştiri din Timiș
Un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale administrate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au fost modernizate în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinat creșterii siguranței rutiere.
Eveniment
Ultima zi a lunii iulie a fost una extrem de solicitantă pentru pompierii și echipajele SMURD din Timiș. În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 90 de situații de urgență, cele mai multe dintre ele fiind solicitări pentru acordarea primului ajutor medical.
România
Guvernul a declarat stare de alertă energetică după scăderea drastică a debitului Dunării, care afectează funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Autoritățile iau măsuri de urgență, de la repornirea centralelor pe cărbune și accelerarea autorizării unor noi capacități energetice până la importuri de energie din Ucraina. Premierul Ilie Bolojan a cerut populației și companiilor să reducă consumul în orele de vârf.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că, în perioada 3-5 august, va efectua plata ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie acordate consumatorilor vulnerabili. Beneficiarii vor putea ridica sumele de la sediul instituției pe baza actului de identitate.
Ştiri din Timiș
Într-o încercare de a-l ataca pe premierul interimar Ilie Bolojan tocmai din orașul-simbol al Revoluției din 1989, social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a făcut însă o declarație cel puțin ciudată, în care pare că îl numește pe Nicolae Ceaușescu „unicul vizionar al țării”.
2
Azi în Timișoara
Ateliere, tururi ghidate, proiecții de film, spectacole de dans, concerte, expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte sâmbătă, 1 august.