Autoritățile din Timișoara au fost alertate pentru a șaptea oară de bărbatul care tot amenință că se sinucide. Acesta s-a urcat, luni seara, din nou, pe o macara din Piața Iosefin și a amenințat că se aruncă în gol. Din fericire, pompierii au reușit în cele din urmă să îl convingă pe bărbat să coboare.
Ideea lansată de cunoscutul om de afaceri Dan Bedros în urmă cu aproape jumătate de an, de a înfiinţa la Timişoara un club de afaceri al investitorilor străini din Timiş, a devenit realitate luni seara. În cadrul superb oferit de Palatul Baroc din Timişoara, reprezentanţii Asociaţiei Clubului Economic German din Banat, cei ai Confindustria, organizaţia teritorială Timiş, respectiv ai Centrului de Afaceri Franco-Român la Timişoara şi-au pus parafa pe actul de înfiinţare al Clubului European de Afaceri Timişoara.
Consilierii locali din Timișoara au viziuni diferite cu privire la modul în care ar trebui să decurgă colaborarea cu clubul Poli pe viitor. Dacă liberalii vor să aloce anul acesta 1.000.000 de lei de la bugetul local pentru Poli, social-democrații propun o asociere în participațiune și ca în contul banilor acordați în trecut Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș să devină acționare la club şi să primească 51 la sută din totalul acțiunilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.

Ştiri din Timiș

Maratonul Resuscitării revine în weekend la Iulius Town
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.

Mapamond

Rusia propune pacte de neagresiune cu state membre NATO
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.

Sănătate

Vaccinul antigripal, testat împotriva cancerului. La trei pacienți cu melanom nu au mai fost găsite celule canceroase
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație. 2

România

Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță. 5

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.