Amatorii de drum and bass şi dubstep au avut parte de un eveniment deosebit sâmbătă noaptea la Setup Venue, unde a fost prezent pentru a doua oară producătorul şi DJ-ul britanic Serum.
În jur de 100 de timișoreni, majoritatea reprezentanți ai revoluționarilor, au ieșit duminică la amiază în Piața Victoriei din Timișoara, pentru a protesta împotriva sistemului Băsescu. "Înarmați" cu portavoce, steaguri și pancarte, cu mesaje de genul "Alegeri anticipate", "Jos Băsescu", "Sunt aici pentru că tu nu ești", manifestanții scandează de zor "Jos dictatorul" și "Jos Băsescu".
Saturday Night CineShow a fost deviza sub care petrecăreţii s-au distrat sâmbătă noaptea în clubul Le Cinema, locaţia din Parcul Poporului adunând şi de această dată un public numeros.
Petrecăreţii care au păşit sâmbătă noaptea în clubul D arc au avut parte de un party care s-a desfăşurat sub motto-ul Big City Nights şi care a strâns un public numeros în incinta locaţiei din Piaţa Unirii.
Patru persoane din localitatea Margina, județul Timiș, sunt urmărite penal pentru înșelăciune și uz de fals după ce în perioada 2005-2006, cu ajutorul unor documente false, au contractat credite bancare false în valoare de aproape 60.000 de lei.

România

FOTO. Patru alpiniști au căzut aproximativ 10 metri în Valea Albișoarei din Bușteni. Unul dintre răniți este inconștient
Patru alpiniști au căzut aproximativ 10 metri în Valea Albișoarei din Bușteni, după ruperea corzii de asigurare. Una dintre victime este inconștientă, iar intervenția este în desfășurare.

Eveniment

Scandal violent în Bazoș: un bărbat a ajuns la spital, iar doi agresori au fost reținuți
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost agresat în Bazoș. Doi suspecți au fost reținuți, unul fiind arestat preventiv, iar celălalt plasat sub control judiciar.

Eveniment

UPDATE. Mobilizare de urgență pe autostrada A1, între Arad și Timișoara, după un accident rutier
Accident pe autostrada A1, la km 537, pe sensul Arad – Timișoara, sâmbătă. Un autoturism a fost implicat, iar o persoană ar putea fi încarcerată. Intervenția echipajelor de salvare este în desfășurare. UPDATE. O femeie a rămas încarcerată în mașină

Mapamond

Belgia pune taxă pe drumuri. Cât vor plăti șoferii și când intră în vigoare măsura
Belgia va introduce din mai 2027 o taxă rutieră pentru șoferii locali și străini. Abonamentul anual va costa între 90 și 125 de euro, iar veniturile vor fi folosite pentru întreținerea drumurilor.

Eveniment

Trei persoane rănite în urma unui accident produs pe A1, pe sensul de mers Timișoara–Lugoj
Trei persoane au fost rănite sâmbătă într-un accident pe Autostrada A1, între Timișoara și Lugoj, după ce un șofer de 53 de ani a lovit din spate un alt autoturism. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Eveniment

Incendiu la un tren în Gara de Nord din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la compartimentul motor al unui automotor aflat în Gara de Nord din Timișoara. Pompierii au intervenit prompt și au localizat incendiul. Nu au fost înregistrate victime.

Ştiri din Timiș

Vrei o calificare în protecția datelor? Curs gratuit la Timișoara și 900 de lei la finalizare
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș), partener în cadrul proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!” (Cod SMIS 326887), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+ și Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează înscrierile pentru cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal (DPO).

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, mort după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum din Timiș
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineața într-un accident rutier produs pe un drum din Timiș. Autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara carosabilului, iar victima a fost găsită în stare de inconștiență. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici