Filarmonica Banatul deschide stagiunea 2011-2012 cu un Medalion Richard Strauss, vineri, 30 septembrie, la ora 19, la sala Capitol. În concertul simfonic dirijat de maestrul Gheorghe Costin, orchestra Filarmonicii timişorene va interpreta Ultimele patru lieduri pentru soprană şi orchestră şi Poemul simfonic „O viaţă de erou”.
Timişorenii îndrăgostiţi de operă şi-au petrecut seara de duminică în compania Adrianei Lecouvreur, spectacol care a deschis stagiunea 2011/2012 la Opera Naţională Română din Timişoara. Invitata specială a spectacolului inaugural a fost soprana belgrădeană Dragana Radakovic, interpreta rolului titular al operei lui Francesco Cilea.
Nopţile de vineri spre sâmbătă, respectiv sâmbătă spre duminică au atras sute de timişoreni la Aeroportul Timişoara. Nu s-au dat bilete de avion gratis, dar pe pista aeroportului s-au întrecut cei mai buni piloţi de raliuri în cadrul ultimelor două etape al Campionatului Naţional de Circuit Viteză Urban.
Adriana Lecouvreur este unul dintre rolurile de glorie ale carierei fulminante a reputatei soprane Dragana Radakovic din Beograd, invitată specială a Operei Naţionale Române din Timişoara la spectacolul-eveniment care va deschide stagiunea 2011-2012, duminică, 25 septembrie, de la ora 18.
Gongul stagiunii 2011/2012 la Teatrul Maghiar din Timişoara va fi dat de „Anotimpuri zurlii”, în 14 septembrie, de la ora 19. Repetiţiile pentru prima producţie a sezonului teatral unguresc au început deja, a anunţat, marţi, directorul instituţiei, actorul Balázs Attila. Piesa „Devianţă” va fi montată chiar de Németh Ákos, autorul textului.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.