Teatrul Maghiar din Timişoara îşi turează la maximum motoarele încă din prima lună a stagiunii: două premiere, participări la festivaluri, dans, teatru de păpuşi, sumedenie de ateliere, o zi dedicată sportului, dar şi un spectacol invitat al celebrei companii budapestane Arta Spectatorului colorează începutul noilor „anotimpuri zurlii” pe scena Csiky Gergely.
Poliţia lui Mrozek „comandată” de un laureat al al Premiului „Jászai Mari”, o vedetă a cinematografiei din Ungaria care „deschide” Royal Bar la Timişoara, o operă ţărănească, musical, drame şi comedii negre. Artişti tineri, cu fobia clişeelor, şi o orientare clară, inteligentă, către dramaturgia contemporană. Altfel spus, o stagiune cum n-a mai fost, la Teatrul Maghiar din Timişoara, anunţă directorul Balazs Attila.
Pianistul Horia Mihail va fi protagonistul evenimentului care va încheia stagiunea 2011/2012 a Filarmonicii din Timişoara. Melomanii obişnuiţi cu concertele de vineri seara vor trebui să-ţi reajusteze agendele: finalul sezonului simfonic va fi dirijat de maestrul Gheorghe Costin joi, 28 iunie, în sala Capitol.
„Fetiţa din bolul peştelui auriu“ se numeşte primul spectacol pe care Radu Afrim îl regizează la Teatrul German din Timişoara. Premiera este programată marţi, 3 aprilie, la ora 19,30, şi este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale actualei stagiuni teatrale timişorene.
Muzică, balet şi teatru: toate secţiile Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” Timişoara vor reprezentate în cadrul a două spectacole care vor aduce pe scenă cei mai talentaţi liceeni.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
2
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
3