Opera Națională Română din Timișoara ridică duminică, 17 mai 2015, la ora 19, cortina pentru cel mai așteptat eveniment al său în această primăvară: premiera ”Contesa Maritza”. De la premiera absolută a acestei operete a lui Emmerich Kálmán au trecut 91 de ani, iar pe scenele din România ea este de 88 de ani o prezență constantă și colorată.
Pentru al nouălea an consecutiv, Fundația Culturală Artmedia Timişoara, împreună cu Mitropolia Banatului și Inspectoratul Școlar Județean Timiș (IȘJT), îi premiază pe laureații timișeni ai olimpiadelor naționale, în cadrul unui spectacol care îl va avea în prim-plan pe celebrul actor Florin Piersic.
Au mai rămas puțin peste două săptămâni până la prima ediție a mult așteptatului Revolution Festival! Pregătirile sunt în toi, iar o parte dintre organizatorii celebrului Exit Festival, care se ocupă și de evenimentul din Timișoara, au venit în orașul de pe Bega pentru a prezenta cele mai noi detalii despre eveniment. Se anunță super-concerte, petreceri surpriză, iar locația de la Muzeul Satului va fi transformată special pentru ”Revoluție”.
În urmă cu 10 ani, câțiva actori deschideau, la Timișoara, Umbrele pentru lacrimi. Era o Timișoară în care toate teatrele erau de stat și se stătea în ele pe scaune roșii, moi. Iar ei erau câțiva actori care și-au ” lipit diplomele de actori în toaleta din curte, de lemn, clasică de țară(...). Le-am scos de la secretariat tocmai pentru acest motiv”, după cum declară chiar ei.
Opera Națională Română din Timișoara își invită publicul pentru o seară cu totul aparte, în verdiana Vale a Regilor. Spectacolul extraordinar cu opera ”Aida” reunește luni, 27 aprilie 2015, de la ora 18, pe scena ONRT, o distribuție excepțională, cu patru invitați din străinătate.
Mapamond
Copiii care petrec mai mult de trei ore zilnic pe rețelele de socializare prezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta simptome de anxietate și depresie în adolescență, arată o cercetare realizată de specialiști de la Imperial College London și citată de publicația The Guardian și Edupedu.ro.
România
Deși venirea pe lume a unui copil este asociată cu bucuria, realitatea medicală arată o problemă tot mai gravă. AsTfel, între 10% și 15% dintre mame se confruntă cu depresia postnatală, o afecțiune adesea ignorată sau confundată cu stările emoționale trecătoare.
Ştiri din Timiș
Un banal capac de canalizare din fața Gării de Nord din Timișoara a devenit un mister birocratic: de săptămâni întregi. Șoferii ocolesc o denivelare semnalizată cu o baliză, fără ca vreo instituție să știe cine a montat-o sau când va fi reparată problema.
3
Ştiri din Timiș
Aici te pregăteşti pentru o carieră sigură, în domenii căutate, cu profesori dedicaţi şi dotări moderne.
Sănătate
Astăzi, 24 martie, este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, un moment dedicat conștientizării uneia dintre cele mai infecțioase boli la nivel global. Data are o semnificație importantă, fiind legată de anul 1882, când Robert Koch a anunțat descoperirea bacilului responsabil de apariția bolii.
Eveniment
Sute de șoferi au fost trași pe dreapta și sancționați în doar câteva ore, pe DN6, în județul Timiș. În urma controalelor, polițiștii au dat 266 de amenzi, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale, dar au descoperit și cazuri grave, precum șoferi băuți sau fără permis.
Ştiri din Timiș
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii cu un program bogat de evenimente, organizate în perioada 27 martie – 14 aprilie, în cadrul Târgului de Paște. Anul acesta, manifestarea organizată de Casa de Cultură a Municipiului are și doi co-organizatori: Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și Visit Timișoara.
1