Deoarece aproximativ 40% dintre posturile scoase la concurs au ramas neocupate dupa rezidentiatul din 20 noiembrie 2011, Ministerul Sanatatii va organiza, in luna mai, o sesiune extraordinara de concurs pentru locurile libere.
Luni, ora 13: incepe sesiunea extraordinara a Parlamentului. E de asteptat iarasi cearta la nivel inalt, au prognozat-o multi politicieni inca de duminica. Emil Boc a admis, in premiera, ca e loc de discutat daca e bine sa se declanseze anticipate - dar cu numai doua luni mai devreme decat era planificat! Opozitia i-a pus insa gand rau: vrea insa sa forteze, cu acest prilej, obtinerea unui vot privind demiterea Guvernului.
Eveniment
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.
Ştiri din Timiș
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
7
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
14