Situl arheologice din Timiș care abordează una dintre cele mai vechi structuri cercetate din județ a oferit noi descoperiri interesante arheologilor de la Muzeul Național al Banatului Timișoara, care cercetează locația. Este vorba despre fosta mănăstire Egres, întemeiată de călugării cistercieni în 1179.
La solicitarea executantului lucrărilor de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei, arheologii au revenit, în plină iarnă, în Piața Sf. Gheorghe, pentru săpături. Noul șantier arheologic a fost deschis luni, 26 ianuarie 2015. Cercetarea se va desfășura însă pe un areal restrâns, iar echipa coordonată de prof.dr. Florin Drașovean speră să o finalizeze cât mai repede, cu atât mai mult cu cât condițiile meteorologice sunt extrem de grele.
Pe strada Lucian Blaga din centrul Timișoarei, istoria Cetății se dezvăluie felie cu felie, strat cu strat, până la cea mai timpurie vârstă a sa. Ferestrele către trecut se deschid însă doar efemer, căci fiecare tronson cercetat se acoperă imediat cu pietriș și pământ. Timișorenii avizi să descopere misterele și viața orașului de acum mai multe secole se opresc, zi de zi, cu sutele, pe șantierul arheologic. Casele medievale pe care le descoperă aici echipa condusă de arheologul Alexandru Fluturi sunt lipite între ele, și pe orizontală și pe verticală, iar imaginea lor adusă la lumină după multe veacuri este adesea spectaculoasă.
Ştiri din Timiș
Elevii de la Liceul Tehnologic din Jimbolia au primit, miercuri, informații importante de la polițiști, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de orice fel.
Eveniment
În urma unui accident rutier care a avut loc, joi, în apropiere de Lugoj, o șoferiță în vârstă de 48 de ani a fost rănită și a ajuns la spital.
Capitală Culturală
Județul Timiș deschide „Lada cu Zestre”. Aceasta cea mai așteptată competiție a primăverii. Primii invitați de seamă sunt Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul.
România
O femeie de 35 de ani a murit, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc, joi, în judeţul Dolj, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis că Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă. În schimb, dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse.
9
România
Un bărbat din județul Bihor a fost reținut după ce a ucis trei câini prin spânzurare.
Ştiri din Timiș
Între 26 și 28 aprilie, Centrul de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1 va găzdui ediția de primăvară a târgului Harababura Fair.
Eveniment
La Timișoara a fost în vigoare, miercuri, un Cod galben de intensificări ale vântului.