Radu Țoancă susține că societatea de termoficare a Timișoarei se află în pragul unui nou scandal deoarece „sprijinul financiar către Colterm a depășit cu mult toate plafoanele legale, devenind Ajutor de Stat” într-un mod ilegal. Reprezentanții PMT transmit că țin legătura cu autoritățile naționale și europene pentru actualizarea acestui prag la prețurile crescute de pe piața energiei.
Consilierul local PSD Radu Țoancă crede că primarul Dominic Fritz ar trebui să își reducă salariul la jumătate și să dea un exemplu, pentru Colterm, după ce municipalitatea a luat 3 milioane de lei din fondul de salarizare pentru ca societatea de termoficare să își poată plăti factura de gaz pe luna noiembrie.
Consilierul local Radu Țoancă a contestat, miercuri, la Prefectura Timiș, hotărârea care a stabilit valoarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2022, la Timișoara. Proiectul a fost votat de două ori, marți seară, într-o ședință maraton de șase ore, cu girul alesului renegat de PNL Raul Ambruș. UPDATE. Și PNL a cerut Prefecturii să verifice hotărârea pentru impozitele din 2022
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1