Primarul Nicolae Robu aşteaptă să vadă proiectul Legii bugetului pe anul 2015 cu speranţa că va regăsi fonduri alocate şi pentru Timişoara. El se referă în special la proiectele a căror finanţare ţine direct de bugetul de stat: centura ocolitoare, noul racord la autostradă, spitalul regional, etc. Pe de altă parte, edilul-şef al Timişoarei recunoaşte că după ruperea USL a fost ignorat de Guvern, scrisorile trimise de el încă din vară rămânând fără răspuns.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, susţine că a profitat de faptul că este campanie electorală pentru a solicita Guvernului alocarea de fonduri suplimentare pentru judeţ. El afirmă că lobby-ul pentru proiectele judeţului poate fi făcut doar la uşa miniştrilor, nu prin strângerea de semnături de susţinere şi de aceea s-a aflat de mai multe ori la Bucureşti. „Nu poţi seara să te culci înjurând, chiar cântând la chitară, miniştrii şi premierul şi dimineaţa să te scoli şi să te aştepţi ca la poartă să fie parcat trailerul cu proiectele aprobate de Guvern”, a explicat Bojin, cu referire la primarul Nicolae Robu.
Trei tineri timişoreni se bat pentru locurile fruntaşe la unul dintre cele mai importante concursuri de design şi tehnologie din lume. Studenţi, aceştia propun proiecte dintre cele mai interesante: un sistem care poate schimba gustul şi mirosul alimentelor după dorinţa consumatorului, o soluţie high tech de eliminare a petelor, dar şi o seră care poate produce plante adulte în doar 24 de ore. Doritorii pot vota în favoarea acestora și, în plus, pot câştiga o excursie la Paris.
Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, îl acuză pe preşedintele Titu Bojin că, din cauza sa, au fost pierdute în ultimele luni şi proiectele ce vizau construirea unui Centru multifuncţional pentru susţinerea afacerilor, precum şi a unui Parc tehnologic pentru energii alternative. De cealaltă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, susţine că Marian Vasile a uitat că au luat împreună decizia de a amâna aceste proiecte, iar finanţarea pentru centrul multifuncţional a fost redirecţionată către reabilitarea ambulatoriului şi a Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Sănătate

Când e nevoie de un consult psihiatric. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică semnele care nu trebuie ignorate
Insomniile, atacurile de panică, stările persistente de tristețe, lipsa energiei sau retragerea socială pot fi semne ale unei afecțiuni psihice care necesită evaluare de specialitate. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică în ce situații este indicat un consult psihiatric, cum decurge prima întâlnire cu specialistul și de ce este important ca pacienții să respecte tratamentul și să meargă la controalele periodice.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru pasajul de la Urseni. Peste 15 de milioane de euro și termen de doi ani
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la mult-așteptatul pasaj de la Urseni. Pentru pasajul subteran, cu cheson, de la intersecția DC 152 Calea Urseni cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud sunt puși la bătaie aproape 16 milioane de euro, cu TVA.

Eveniment

Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de limitare a scumpirii motorinei
Guvernul va prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor prețului la motorină. Anunțul a fost făcut vineri, 30 octombrie, de premierul Luca Niculescu, la începutul ședinței de Guvern.

Ştiri din Timiș

De la propaganda comunistă la manipularea cu AI. Dan Barna și Gheorghe Falcă, despre pericolele dezinformării, într-o dezbatere la UVT
Dezinformarea amplificată de inteligența artificială, riscurile pentru democrație și responsabilitatea fiecăruia în verificarea informațiilor au fost principalele teme ale unei dezbateri organizate vineri, 30 octombrie, la Universitatea de Vest din Timișoara. La întâlnirea cu studenții au participat europarlamentarii Dan Barna și Gheorghe Falcă, jurnalista Melania Cincea și Adriana Săftoiu, expertă în comunicare, care au vorbit despre schimbările din mediul informațional și despre modalitățile prin care pot fi recunoscute și combătute manipulările.

Ştiri din Timiș

Bugetul local, rectificat pe repede înainte. Bani suplimentari pentru stadion
Primăria Timișoara a convocat de îndată o ședință de consiliu local, cu doar jumătate de oră înainte de începere, pentru o rectificare bugetară prin care a alocat încă 8 milioane de lei pentru Arena „Eroii Timișoarei”. Astfel, suma prevăzută pentru stadion a ajuns la 111 milioane de lei, banii fiind luați din bugetul pentru iluminat public.

Eveniment

UPDATE. Incendiu la un autotren, pe A1, în zona Orțișoara
Un incendiu a izbucnit vineri, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 514, pe sensul de mers Arad–Timișoara, în zona localității Orțișoara. UPDATE. Incendiul a fost lichidat.

Ştiri din Timiș

FOTO. Fermă din Timiș, amendată cu 40.000 de lei pentru trei foraje ilegale. Ce măsuri au impus inspectorii Apelor Române
Un operator economic din localitatea Știuca a fost amendat cu 40.000 de lei de inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat, după ce au descoperit trei foraje executate fără autorizațiile necesare în zona bazinelor de acumulare. 2

Ştiri din Timiș

Salvați Copiii: Peste o treime dintre părinții români plecați la muncă în străinătate spun că relația cu propriii copii s-a răcit
Peste o treime dintre părinții români care lucrează în străinătate și și-au lăsat copiii în țară recunosc că relația cu aceștia a devenit mai distantă după plecare. Aproape unul din trei comunică mai rar decât zilnic cu cei mici, iar 41,7% dintre părinții din diaspora spun că intenționează să revină definitiv în România în următorii ani. Datele apar într-o cercetare realizată de Organizația Salvați Copiii România.