Proiectul pistei de biciclete construită de Administraţia Bazinală de Apă Banat pe digul canalului Bega, unul de real succes, a fost predat de către constructor către beneficiar. Acum urmează etapa a doua, cea a întreținerii și operării pistei, o misiune extrem de dificilă, având în vedere nesimțirea unor concetățeni. Acum, cei de la Administraţia Bazinală de Apă Banat vor acum predarea în administrare a traseului către Consiliul Județean Timiș.
Se înfurie când trebuie să depășească bicicliștii care pedalează la marginea carosabilului, iar dacă sunt pietoni merg pe pista de biciclete fără să le pese de cei care se deplasează pe vehiculele cu două roți. Sunt unii șoferi care nu dau doi bani pe infrastructura pentru bicicliști amenajată de primărie și-și lasă mașinile pe unde apucă, fără să se mai gândească la cei care ar putea folosi traseele speciale. Cea mai bună parcare pare să fie pe pista de biciclete de pe strada Eneas.
În timp ce în birourile autorităţilor locale din Timiş şi din Serbia se discută despre potenţialul turistic al canalului Bega, în realitate timişorenii sunt sideraţi de modul în care arată pista de biciclete de pe teritoriul municipiului, iar maşinile intră aproape zilnic pe pista construită în afara Timişoarei, spre Serbia. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, dă vina pe caracterul pur... românesc, al unora.
În urmă cu circa o săptămână vă arătam cum se prezintă pista pentru biciclişti amenajată pe bani europeni pe malul canalului Bega, malul drept în amonte, printr-un filmuleţ realizat de un timişorean care a decis să testeze noul traseu, acum vă prezentăm şi cealaltă parte. Bicicliştii reclamă în continuare probleme legate de proiectul Primăriei Timişoara: noua pistă nu are continuitate, sunt ”bucăţi” lipsă, pe unele porţiuni este foarte îngustă, pe alocuri au apărut şi fisuri şi s-a exagerat cu stâlpii care blochează accesul maşinilor. Oricum, lucrarea nu este gata...

Ştiri din Timiș

„La Cafea cu Blănosul” la Timișoara. Stăpânii, alături de căței, sunt invitați la un workshop gratuit de dresaj și bingo caritabil
Asociația Furrytales, în parteneriat cu Dog Camp și mai mulți parteneri locali, organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”,. Acțiunea îmbină educația canină cu activități sociale și strângerea de fonduri pentru animalele salvate.

Eveniment

Trei mașini au fost cuprinse de flăcări la o intersecție aglomerată din Timișoara
Trei mașini au luat foc miercuri pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, la colțul cu Circumvalațiunii, iar pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.

Capitală Culturală

Luna mai la Teatrul Maghiar din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și festivaluri
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune în luna mai premiere, spectacole pentru publicul adult și tânăr, producții dedicate copiilor, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara TESZT și FemminiCity Theatre Festival. „Repertoriul lunii reflectă diversitatea estetică a teatrului contemporan, de la reinterpretări ale clasicilor la creații performative și spectacole muzicale”, anunță TMT.

Eveniment

Tragedie într-o gospodărie din Lugoj. Un câine și mai mulți porumbei au murit în urma unui incendiu
Flăcările au izbucnit, marți după-amiază, pe strada Herendeștiului din Lugoj și au cuprins două anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Un câine și mai mulți porumbei au murit.

Capitală Culturală

Dans contemporan în școli și în parcuri, la Timișoara
În zilele 11 și 12 mai, proiectul Dans Nomad propune în Timișoara cinci intervenții de dans contemporan și muzică live, susținute de 7 artiști multidisciplinari, anunță compania Unfold Motion. Evenimentele vor avea loc în școli și în spații publice din oraș, iar reprezentațiile din Parcul Dacia și Parcul Lidia sunt cu acces liber. „Intervențiile sunt create în timp real, în relație directă cu fiecare spațiu și cu publicul prezent”, transmit artiștii.

România

VIDEO. Nicușor Dan pornește negocierile pentru noul Guvern. Fără anticipate după demiterea Cabinetului Bolojan
Președintele Nicușor Dan a anunțat că începe consultări cu partidele pentru formarea unui nou Guvern, după demiterea Cabinetului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. El a exclus alegerile anticipate, a dat asigurări privind stabilitatea țării și a subliniat că viitorul Executiv va fi prooccidental și format într-un termen rezonabil.

Ştiri din Timiș

FOTO. Recreații în mișcare. Școlile din Timișoara devin spații de joacă și socializare cu mese de ping-pong
Elevii din Timișoara au parte de pauze mai active, după ce municipalitatea a instalat mese de ping-pong în 30 de licee și școli gimnaziale din oraș. Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care autoritățile locale încearcă să încurajeze mișcarea și interacțiunea între elevi în timpul recreațiilor.

Ştiri din Timiș

Autobuze electrice noi pe străzile Timișoarei. Primele vehicule din lotul finanțat prin PNRR, deja în teste
Transportul public din Timișoara intră într-o nouă etapă de modernizare, odată cu introducerea unor autobuze electrice de dimensiuni mai mici, adaptate nevoilor din afara orelor de vârf. Primul vehicul din noul lot a fost deja scos la probe pe traseu, după ce a trecut prin verificările tehnice din depou.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici