Prețurile apartamentelor din Timișoara se mențin la un nivel constant. Modificările față de lunile anterioare sunt aproape nesemnificative, diferența fiind totuși vizibilă la cele nou construite.
Criza economică a lovit puternic sectorul imobiliar, scăderea puterii de cumpărare resimţindu-se din plin în preţul apartamentelor scoase la vânzare. Apartamentele din Timişoara, deși în cursul ultimelor 12 luni au înregistrat și ușoare scumpiri, per ansamblu au continuat să se ieftinească, preţul terenurilor și-a continuat tendința de scădere, în timp ce chiriile la spaţiile de birouri stagnează. Aşa arată piaţa imobiliară în prima jumătate a lui 2013.
Începerea noului an universitar a animat cât de cât piaţa imobiliară timişoreană. Tinerii aflaţi în căutare de locuinţe de închiriat au de lucru în aceste zile. Iar soluţia cea mai convenabilă pe care aceştia o caută este… locuitul la comun. Doi sau trei studenţi închiriază un apartament împreună, iar chiria se împarte între aceştia.
Locuintele din Capitala s-au ieftinit sensibil in perioada de criza, pretul mediu la garsoniere fiind, de pilda, de doar 46% din cel cerut acum 4 ani. In ciuda acestui fapt, Bucuresti ramane tot scump fata de alte orase - vezi o comparatie cu preturile medii la locuinte din Iasi, Timisoara, Cluj, Brasov, Constanta.
Piata imobiliara, sub lupa: unde se gasesc case mai ieftine? Proportia caselor pentru ca se cer pana in 60.000 de euro, din totalul ofertei, este mai mare in Iasi si Cluj. In clasament urmeaza, descrescator, Constanta, Timisoara si Brasov, arata un recent studiu. Vanzatorii tin la pret, cumparatorii n-au bani, nu e greu de ghicit de ce piata imobiliara e practic inghetata.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
4