Cu toată dorinţa celor de la Banca Naţională a României de a conduce creditarea spre contractele semnate în moneda naţională, cea în valută continuă să domine acest tip de finanţări. Vorbim de diferenţe imense, de 2 miliarde de lei, echivalent, în cele în valută, faţă de doar 86 de milioane de lei, cele în monedă naţională. Întotdeauna preţurile au fost stabilite în euro sau mărci, spun specialiştii din piaţă, la fel şi acordarea creditelor a urmat această tendinţă, spun specialiştii. E adevărat că şi dobânzile erau mult mai mici la aceste credite.
Proprietarii de apartamente vechi au influenţat decisiv preţurile de pe piaţa imobiliară timişoreană. Pretenţiile ridicate ale acestora şi menţinerea lor au făcut ca Timişoara să fie singurul oraş principal din România unde preţurile au crescut per ansamblul anului 2013, în loc să scadă, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe.
Piaţa imobiliară timişeană este, ca şi volum, cea de-a doua din România, arată cele mai „oficiale" date, cele furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. După primele zece luni ale anului în curs, în Timiş au fost efectuate 40.620 de tranzacţii, cu mai puţin de 8.000 faţă de Bucureşti.
Cu cât are mai multe camere, cu atât un apartament timişorean este mai greu de vândut. Semn că oamenii nu mai au au bani, chiar dacă ar vrea o casă mai bună. Locuinţele cu trei camere au pierdut cel mai puţin la preţ, urmate de cele cu două camere şi garsonierele.
Timişorenii nu par atraşi de locuinţele scumpe. Mai mult de o treime dintre cei interesaţi de un apartament spun că sunt în căutare de preţuri sub 20.000 de euro. De cealaltă parte, oferta existentă la acest nivel reprezintă doar 2% din totalul de pe piaţa imobiliară timişoreană.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3