Formaţiile timişorene Blazzaj şi Implant pentru Refuz (IPR) vor susţine recitaluri în cadrul primei ediţii a festivalului Route68 Summerfest care va avea loc în perioada 29-30 iulie 2011 la Gurasada Park, în judeţul Hunedoara.
Deşi prin cluburile timişorene cam bate vântul de când s-a terminat sesiunea şi studenţii au plecat acasă pe timpul vacanţei sau la alte festivaluri care au loc în această perioadă, clubul Daos a fost neîncăpător joi seara, la Good Vibrations 14.
Pasionaţii de modă au parte de cea de-a doua ediţie din această vară a manifestării Fashion Fridays, evenimentul urmând să aibe loc vineri, 29 iulie, de la ora 22, la River Deck, cu colecţiile create de Andra Clitan, Alina Teglass şi Sofia Afrenie.
Un week-end plin de concerte şi alte evenimente surpriză vor marca anul acesta Ziua Timişoarei. Printre artiştii şi formaţiile invitate să concerteze pe scena din Piaţa Unirii cu ocazia zilei oraşului se numără Horia Brenciu şi HB Orchestra, Adi Bărar Blues Band şi Compact. Vedeţi programul complet al celor trei zile.
Timişorenii amatori de drumeţii vor avea parte de Gărâna Jazz Festival, Open Festival la lacul Ghioroc şi Jazz in the House la Pontonul Casa Baraj de la Văliug în acest week-end. Cei care rămân să se distreze în Timişoara pot merge la Rosario Internullo, Pragu de Sus sau Lecsa Punk, printre alţii.
Azi în Timișoara
Vineri, 3 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la film, concerte sau la expoziții.
Eveniment
Un șofer de 30 de ani a fost rănit după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea dinspre bulevardul Eroilor de la Tisa spre Michelangelo și a intrat într-un copac. El a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri sportive
România a învins Grecia cu 73-66, la Oradea, în preliminariile Cupei Mondiale de baschet masculin din 2027, obținând primul succes în fața elenilor după 52 de ani.
Eveniment
Valentin Todorescu, un bărbat de 36 de ani, este căutat de familie și polițiști după ce a dispărut luni seara, din zona Gătaia. Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar afla sunt rugate să anunțe de urgență poliția.
România
PSD a sesizat Comisia LIBE din Parlamentul European, acuzând că declarațiile PNL după decizia Tribunalului București privind Congresul liberalilor reprezintă presiuni asupra justiției și încalcă principiile statului de drept.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există o diferență subtilă, dar profundă, între a oferi ceva util și a oferi ceva care rămâne în memorie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Comuna Dumbrăvița face un nou pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin implementarea unui proiect care are ca obiectiv creșterea calității și a echității serviciilor educaționale oferite copiilor și tinerilor din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs joi după-masă, în localitatea Șag. În eveniment au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane. Trei adulți și un minor sunt evaluați medical la fața locului, fiind conștienți și cooperanți. UPDATE. Unul dintre șoferi era băut. Polițiștii au deschis un dosar penal
2