Miercuri, 27 iulie, după ora 23, la Art Club va avea loc o preselecţie de animatoare şi animatori pentru un nou proiect muzical timişorean, Ecaterine, care va avea parte de piese compuse de Dima (Popa Sapka), George Hora (Studio 66) şi Famous Richie (Da SaintEvents).
Cea de-a opta ediţie a evenimentului House Parade va avea loc în perioada 12-14 august 2011 pe plaja Monte Carlo de la Şag, festivalul din acest an avându-i ca invitaţi speciali pe Jonas Stenberg (Suedia) şi DJ Flight (Marea Britanie).
Amatorii de petreceri care au ales să-şi petreacă noaptea de sâmbătă în clubul D Arc au avut parte de o distracţie pe cinste alături de rezidentul Ax – L, printre piesele care au răsunat aici numărându-se o serie de hituri vechi şi noi.
Vineri noaptea, terasa River Deck a fost gazda unui eveniment gustat pe deplin de către adevăraţii amatori de muzică electronică, ce l-a avut în prim plan pe creatorul nemuritorului hit Sentimente, Rosario Internullo, un DJ cu mult „lipici“ printre cluberii timişoreni.
Vineri seara, de la ora 21:00, a avut loc concertul celor de la Pragu’ de Sus, la People Cafe. Deşi publicul a fost unul mai restrâns, cei prezenţi au cântat şi au aclamat pe melodiile şi cover-urile căntate de membrul trupei, Călin Bărcean, chitară electrică, voce, compozitor şi textier.
Azi în Timișoara
Vineri, 3 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la film, concerte sau la expoziții.
Eveniment
Un șofer de 30 de ani a fost rănit după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea dinspre bulevardul Eroilor de la Tisa spre Michelangelo și a intrat într-un copac. El a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri sportive
România a învins Grecia cu 73-66, la Oradea, în preliminariile Cupei Mondiale de baschet masculin din 2027, obținând primul succes în fața elenilor după 52 de ani.
Eveniment
Valentin Todorescu, un bărbat de 36 de ani, este căutat de familie și polițiști după ce a dispărut luni seara, din zona Gătaia. Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar afla sunt rugate să anunțe de urgență poliția.
România
PSD a sesizat Comisia LIBE din Parlamentul European, acuzând că declarațiile PNL după decizia Tribunalului București privind Congresul liberalilor reprezintă presiuni asupra justiției și încalcă principiile statului de drept.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există o diferență subtilă, dar profundă, între a oferi ceva util și a oferi ceva care rămâne în memorie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Comuna Dumbrăvița face un nou pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin implementarea unui proiect care are ca obiectiv creșterea calității și a echității serviciilor educaționale oferite copiilor și tinerilor din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs joi după-masă, în localitatea Șag. În eveniment au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane. Trei adulți și un minor sunt evaluați medical la fața locului, fiind conștienți și cooperanți. UPDATE. Unul dintre șoferi era băut. Polițiștii au deschis un dosar penal
2