Atenţie, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara va funcţiona începând de luni în noul său sediu din spatele Poştei Mari, de pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 11. Cununiile vor fi oficiate la noua Casă a Căsătoriilor din data de 14 octombrie 2011, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Oficialităţile franceze şi-au dat seama, după doi ani, că, deşi dau bani romilor pentru a se întoarce în România, cu prima ocazie aceştia iau autobuzul înapoi către Franţa. Mai mult, francezii şi-au dat seama că, decât să plătească din buzunarul propriu 100 sau 200 de euro pentru fiecare rom repatriat, pot mai bine să acceseze programe europene pentru reintegrarea romilor în societatea românească.
Moment istoric pentru Timişoara: marţi, 4 octombrie 2011, a avut loc oficial procesul de predare a Complexului Capitol către Consiliul Local Timişoara, pentru Filarmonica Banatul. La semnarea protocolului au participat Marius Iuraşcu, directorul RADEF, Ioan Coriolan Gârboni, directorul filarmonicii, şi Martin Staia, care conduce Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Timişoara.
Rata oficială a somajului din judeţul Timiş s-a menţinut constantă. Datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Munca Timiş arată că la finalul lunii septembrie aceasta a fost de 1,83%, exact aceeaşi valoare care se înregistra la finalul lunii august. Numărul total al persoanelor care nu au o slujbă este de 6092, dintre care 3170 femei.
Cine nu a încercat măcar o dată până acum gogoşile pufoase, prăjite, mustind în smântână şi gem? Primul eveniment dedicat în exclusivitate acestor delicii gastronomice va debuta sâmbătă, 8 octombrie, în localitatea timişeană, Covaci.
Ştiri din Timiș
Aproape 240 de persoane au participat la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată la Timișoara de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. În cadrul evenimentului au fost oferite 206 locuri de muncă, iar 113 participanți au fost selectați în vederea angajării.
Ştiri din Timiș
La supermarketul Kaufland de pe strada Gheorghe Lazăr gândacii morți sau vii nu lipsesc din ofertă. Din fericire, nu sunt de vânzare. Imaginile au fost surprinse de un cititor Tion.
Ştiri din Timiș
Un weekend cu dragoni gigant, spectacole interactive și expoziții exotice îi așteaptă pe vizitatorii Iulius Town Timișoara. Cei mici sunt invitați să descopere universuri fascinante, iar studenții pot beneficia de Welcome Pack-uri și reduceri speciale, în cadrul campaniei Back to College.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „NAZA”, un documentar de investigație regizat de Yuval Abraham și Rachel Szor, care prezintă mărturiile a 24 de militari și ofițeri israelieni despre sistemele de supraveghere și inteligență artificială folosite pentru identificarea țintelor în Gaza. Produs de The Guardian, filmul investighează felul în care aceste tehnologii au fost folosite în operațiunile militare și ridică întrebări despre uciderea civililor palestinieni, responsabilitatea celor implicați și limitele impuse atacurilor.
Eveniment
33 de câini, dintre care mai mulți considerați periculoși, au fost găsiți de polițiști în gospodăria unui bărbat din Uivar, județul Timiș. În urma controlului, oamenii legii au descoperit că șapte dintre animale aveau urechile cupate, iar proprietarul a primit amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru achiziția a trei utilaje destinate depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela. Contractul are o valoare estimată de 5,695 milioane de lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până în 19 noiembrie. Procedura are loc în contextul în care lucrările la Celula 3 a depozitului au fost finalizate, însă recepția este încă în desfășurare, potrivit reprezentanților CJT.
Ştiri din Timiș
Aproape 2,5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1. A fost relansată licitația
Primăria Timișoara caută constructor pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1, o clădire veche de aproape 200 de ani. Investiția de peste 13 milioane de lei vizează transformarea acesteia într-o școală verde inteligentă.
Mapamond
NASA pregătește un proiect de cercetare care va investiga dacă o cavitate de pe Lună este legată de un tunel subteran format în urma activității vulcanice din trecut. Cercetătorii vor să afle dacă structura ar putea oferi informații despre istoria geologică a satelitului natural al Pământului și dacă ar putea fi folosită ca adăpost pentru viitorii astronauți, relatează Space.com.