Printr-o împuternicire semnată de preşedintele PSD Timiş, Ilie Sârbu, unul din vicepreşedinţii filialei, Titu Bojin, va prelua, până la conferinţa judeţeană în care se va alege viitoarea conducere, atribuţiile de prim-vicepreşedinte, funcţie rămasă vacantă după ce Sorin Grindeanu şi-a prezentat demisia.
Proiectele din fonduri europene rambursabile şi nerambursabile sunt prioritatea Ministerului Transporturilor pentru acest an. În consecinţă, autostrada Transilvania nu mai este atât de importantă, a anunţat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Datoriile l-au adus pe un orădean la limita răbdării! Din cauză că nu îşi mai poate plăti rata la bancă şi-a luat lumea în cap! El a pornit de la Oradea pe ruta Timişoara - Bucureşti - Constanţa, pe jos, în speranţa că cineva îl va ajuta. Bărbatul a ajuns luni la Timişoara, unde a făcut un popas.
Criza aviatică, succesul micilor afacerişti. Întreruperea transportului aerian a adus bucurie mare pe capul unor taximetrişti timişoreni. Unii dintre pasagerii afectaţi de norul vulcanic au ales o cale ceva mai scumpă, dar şi mai comodă de a ajunge la Bucureşti sau Cluj.
Bugetul de reparaţii şi întreţinere al drumurilor judeţene din Timiş este, în 2010, de 50 de milioane de lei, aproape egal cu cel de anul trecut.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.
Ştiri din Timiș
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.
Mapamond
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.
Sănătate
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.
2
România
Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
5
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.