Un adversar mult mai dificil în semifinală. Jucătorii de la Baschet Club Municipal Elba Timişoara vor susţine miercuri, la Cluj, de la ora 18, în direct pe TVR 3, prima partidă din cele cinci posibile, contând pentru semifinala campionatului naţional.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că antrenorul echipei, Ioan Ovidiu Sabău, se bucură în continuare de susţinerea conducerii.
A rămas fără ambele picioare şi un braţ. Deşi în floarea vârstei, la numai 23 de ani, Andreea Florentina Cazacu, din localitatea Giarmata, judeţul Timiş, este nevoită să se deplaseze într-un cărucior.
Poliţiştii din cadrul IPJ Timiş l-au capturat pe un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile din Austria. Pe numele său fusese emis un mandat de arestare pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane
Consiliul Local Timişoara s-a întrunit, marţi, în cadrul unei noi şedinţe de plen, în care au fost discutate mai multe proiecte esenţiale pentru oraş. Printre altele, marţi s-a stabilit că Timişoara va fi, în următorii şase ani, împărţită în şase sectoare, în care tot atâtea firme se vor putea ocupa de deszăpezire. De asemnea, aleşii locali au decis că vor modifica condiţiile în care vor acorda bani echipei FC Timişoara.
Mapamond
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.
Sănătate
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.
România
Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.
Turism
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.