Grav accident de circulţie, luni dimineaţă, pe strada principală din comuna Dumbrăviţa. Şoferul unui BMW, aflat în stare de ebrietate, a izbit un autoturism parcat în faţa unei case, care a rupt doi pomi şi s-a oprit într-un gard. În urma accidentului, tânărul de la volanul maşinii germane şi pasagera aflată în dreapta sa au ajuns la spital.
În perioada 20 mai – 6 iunie, la Muzeul de Artă din Piaţa Unirii va putea fi vizitată expoziţia „Lucian Bernhard – Publicitate şi design”. Lucian Bernhard este considerat unul dintre cei mai importanţi designeri grafici din secolul trecut, iar munca sa de pioneriat în domeniul designului publicitar influenţează până în ziua de astăzi acest domeniu.
Timişenii au câştigat mai mulţi bani. Datele făcute publice, luni, de Direcţia Regională de Statistică Timiş arată că în judeţ se câştigă tot mai bine. Astfel, valoarea câştigului salarial mediu brut a fost în luna martie, ultima analizată, de 2.050 de lei, faţă de 1.944 în februarie şi 1.975 în ianuarie.

De la lansarea din 2005, YouTube a devenit unul din cele mai cunoscute site-uri de internet din intreaga lume. Alaturi de Google, Facebook, Wikipedia si Twitter, YouTube a devenit un serviciu esential utilizatorilor de internet.

Eveniment

Drumul către Franța a fost întrerupt la Checea. Un bărbat a încercat să-și treacă soția ilegal în România
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.

Ştiri din Timiș

Apel disperat al unei mame din Timișoara. Filip, un băiețel diagnosticat cu cancer, are nevoie de peste 400.000 de euro pentru tratament în Barcelona
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.

Turism

„Turist la tine acasă”, în Timișoara. Tur ghidat despre tradițiile de toamnă ale comunităților din Banat
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.

România

Un șofer român este responsabil de carambolul cu peste 80 de mașini de pe autostrada din Bulgaria
Autoritățile bulgare au reținut un șofer român de camion, suspectat că ar fi provocat unul dintre cele două accidente în lanț produse marți dimineață pe autostrada Tracia din Bulgaria. În urma celor două caramboluri, în care au fost implicate peste 80 de vehicule, 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au ajuns la spital. 1

Ştiri din Timiș

A murit Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. A condus administrația locală timp de 12 ani
PNL Timiș a anunțat decesul lui Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. Acesta a condus administrația locală timp de 12 ani în trei mandate consecutive, în perioada 2008–2020.

Ştiri din Timiș

Copiii petrec prea mult timp pe telefon? DAS Timișoara organizează întâlniri gratuite pentru părinți
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează un grup de suport destinat părinților care se confruntă cu utilizarea excesivă a tehnologiei de către copii și adolescenți. Întâlnirile oferă un cadru în care părinții pot discuta despre dificultățile întâmpinate în familie și pot primi informații și soluții practice pentru gestionarea timpului petrecut de copii în fața ecranelor.

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Paula Mihaela Rusu: „Femeile aduc în politică eleganță, profesionalism și echilibru”
A intrat în politică în 2016, după ce, până atunci, spune că ar fi râs de această posibilitate. Acum, medicul și consilierul local Mihaela Rusu povestește cum o discuție despre România a determinat-o să renunțe la postura de spectator și să se implice în viața publică. 2

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 noiembrie
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.