Hidrologii au instituit, începând de luni, ora 15.00, până marţi ora 16.00, cod portocaliu de inundaţii în două judeţe din ţară, unde se aşteaptă ca, în urma ploilor anunţate de meteorologi, să se producă creşteri ale debitelor râurilor şi scurgeri pe versanţi.
Peste 60.000 de persoane vor participa miercuri la mitingul organizat de sindicate în Piaţa Victoriei. La protest vor participa alături de angajaţii din sănătate şi învăţământ şi de funcţionarii publici şi cel puţin 1.000 de mineri din Valea Jiului, au anunţat luni liderii sindicali.
La Spitalul Judeţean din Timişoara două investiţii în valoare totală de peste 400.000 de euro sunt blocate încă de anul trecut din lipsă de personal.
Vineri seara, în programul orchestrei Filarmonicii Banatul din Timisoara se vor regăsi lucrări de Wagner, Bruch şi Schumann.
Noul corp de clădire al Palatului Administrativ din Timişoara va fi inaugurat în această vară. Recepţia investiţiei, care a costat 3 milioane de euro şi a cărei construcţie a durat mai bine de trei ani, va fi finalizată la mijlocul lunii iunie, viitoarea clădire urmând să aibă statut de centru administrativ regional.
Ştiri din Timiș
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.
România
Autoritățile bulgare au reținut un șofer român de camion, suspectat că ar fi provocat unul dintre cele două accidente în lanț produse marți dimineață pe autostrada Tracia din Bulgaria. În urma celor două caramboluri, în care au fost implicate peste 80 de vehicule, 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au ajuns la spital.
1
Ştiri din Timiș
PNL Timiș a anunțat decesul lui Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț. Acesta a condus administrația locală timp de 12 ani în trei mandate consecutive, în perioada 2008–2020.
Ştiri din Timiș
Copiii petrec prea mult timp pe telefon? DAS Timișoara organizează întâlniri gratuite pentru părinți
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează un grup de suport destinat părinților care se confruntă cu utilizarea excesivă a tehnologiei de către copii și adolescenți. Întâlnirile oferă un cadru în care părinții pot discuta despre dificultățile întâmpinate în familie și pot primi informații și soluții practice pentru gestionarea timpului petrecut de copii în fața ecranelor.
Femei în funcții-cheie
A intrat în politică în 2016, după ce, până atunci, spune că ar fi râs de această posibilitate. Acum, medicul și consilierul local Mihaela Rusu povestește cum o discuție despre România a determinat-o să renunțe la postura de spectator și să se implice în viața publică.
2
Utile
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.