tion.ro Web analytics

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, propune ca funcțiile de inspector școlar general și inspector școlar adjunct să fie asumate ca numiri politice. Restul posturilor din inspectorate ar trebui ocupate prin concurs, însoțit de formare în leadership și management. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă și sunt susținute și în raportul oficial de diagnostic privind starea educației și cercetării din România.
Studenții, masteranzii și doctoranzii români ar putea beneficia de burse finanțate de stat pentru a studia în afara țării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, lansat în consultare publică. Bursele vor putea acoperi parțial sau integral cheltuielile pentru școlarizare, cazare, hrană, transport și chiar asigurarea medicală, în anumite condiții.
Sindicatele din Educație au organizat miercuri, 17 mai, o acțiune de grevă de avertisment, premergătoare unei greve generale care ar trebui să înceapă luni. În ziua acțiunii, Ministerul Educației transmite că au fost purtate primele negocieri cu sindicaliștii, dar că soluțiile privind revendicările salariale trebuie luate de Ministerul Muncii.

Eveniment

Accident în Săcălaz. O persoană este inconștientă
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.

Eveniment

Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Beregsău Mare
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.

Ştiri din Timiș

În urmă cu 36 de ani, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. Au sunat din nou sirenele
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.

Turism

Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.

Capitală Culturală

Descoperă obiceiurile de iarnă din Banat într-un tur pietonal gratuit prin Timișoara
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.

Horoscop

Lună Nouă în Săgetător, în 20 decembrie
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.

Eveniment

Accident pe Drumul Boilor. Patru persoane au ajuns la spital
Un accident rutier a avut loc astăzi de dimineață pe Drumul Boilor din Timișoara.

Eveniment

Bărbat scos din Bega și transportat la spital inconștient, după o intervenție a scafandrilor în miez de noapte
O persoană a fost scoasă din râul Bega, azi-noapte, după ce autoritățile au fost alertate prin 112 că aceasta ar fi căzut în apă, în zona podului de pe strada Dragalina. UPDATE. Bărbatul a murit

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici