De mai bine de opt ani încoace, reprezentanții Primăriei Timișoara, oricare ar fi fost ei, au promis parcări mari în zona centrală, unde de-a lungul timpului au fost desființate sute de locuri de parcare și amenajate... zero. Primăria Timișoara se chinuie de ceva timp cu un proiect pentru o parcare în zona Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Acum caută proiectant pentru SF.
Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat încă o dată, într-o nouă dezbatere publică, ce presupune noul regulament de parcare din sistemul Timpark. De la cele „printre cele mai mici tarife din țară”, până la abonamente rezidențiale care se dau doar celor cu buletin sau cu flotant de Timișoara, deși nu sunt suficiente locuri de parcare în cartiere.
Șoferii care visează la o parcare mare în zona centrală a orașului mai au de așteptat. Reprezentanții primăriei și-au amintit iarăși de lipsa locurilor de parcare și au alocat o sumă destul de mare pentru o parcare inteligentă în centrul orașului. Nu există teren, iar banii sunt pe credite de angajament. S-au pus deoparte doar 50.000 de lei deocamdată, dar edilul vrea s-o inaugureze chiar înainte de alegerile locale de anul viitor.
Toate garajele care au rămas „în picioare” în Soarelui vor fi puse la pământ, pentru ca toamna aceasta, cartierul în care locuiește și primarul Timișoarei să devină primul liber de garaje din... România, susține edilul-șef. S-au demolat astfel de construcții și în zona Girocului, unde în curând va începe amenajarea primei parcări la sol.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.