ADVERTORIAL. Soprano Titanium reinventează îndepărtarea părului nedorit și marchează o premieră pe plan mondial în domeniul esteticii. Datorită combinației unice a celor 3 lungimi de undă, a aplicatorului de 4 cm cu sistem de răcire, epilarea definitivă nu a fost niciodată mai eficientă, mai rapidă și mai puțin dureroasă.
Prin intermediul unui proiect finanţat din bani europeni, un număr de 20 de studenţi şi cinci cadre universitare de la Universitatea Politehnica Timișoara vor beneficia de pregătire pentru a se familiariza şi a putea lucra cu celebrul laser de la Măgurele.
Cel mai important proiect românesc de cercetare beneficiază de peste 200 de milioane de euro acordaţi de Uniunea Europeană. Vorbim de cel mai puternic laser construit în Europa, proiect pus în valoare la Măgurele. Fizicienii timişoreni au fost invitaţi să ia parte la această iniţiativă, răsplata fiind pe măsură: burse de mii de euro.
Ştiri din Timiș
Pentru ca cetățenii din Timiș să își petreacă ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale în siguranță, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, vin cu o serie de recomandări și avertizări pentru populație.
România
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, potrivit AGERPRES.
2
Ştiri din Timiș
Ca în fiecare an, de Paşte, Iulius Town are un orar special.
Eveniment
Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, în urma unui incendiu la un tren R 2625, care staționa în Gara Hodoni.
Sănătate
Reprezentanții medicilor din ambulatoriile de specialitate din țară au fost marți la o vizită de lucru, la masa Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a primit vizita reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator. Și ei cer mai mulți bani pentru susținerea activității.
Ştiri din Timiș
Până marti, 7 mai, cu excepția zilei de joi, mașinile de colectare a deșeurilor Retim nu vor mai ieși pe traseu. Conducerea companiei nu a fost de acord cu cererile angajaților nemulțumiți care au protestat marți, iar, ca formă de protest, șoferii și colectorii vor să boicoteze activitatea în zilele libere.
6
Mapamond
Patru poliţişti au fost ucişi luni într-un schimb de focuri în timpul unei operaţiuni de arestare a unui suspect, care a fost la rândul său ucis, în Charlotte, în statul american Carolina de Nord, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În urma unei vizite în zona Pieței Badea Cârțan, primarul Dominic Fritz amintește că primăria are un proiect de regândire a zonei. De la începutul lunii au fost instituite și restricții pe una dintre străzile adiacente pieței.
7