ADVERTORIAL. Zonele periferice ale orașului sunt vânate de dezvoltatorii imobiliari, datorită caracterului lor mult mai liniștit în comparație cu centrul supraaglomerat, agitat și zgomotos. În alegerea zonei locuinței, viitorii locatari pun în balanță distanța mică față de destinațiile cotidiene pentru economia de timp versus cartierele retrase, periferice, ce le oferă liniștea atât de râvnită, după zilele obositoare și încărcate de responsabilitate de la serviciu. Evident, e important ca acele cartiere periferice să aibă acces facil la necesități precum unități de învățământ, centre comerciale, centre medicale, bănci, puncte de agrement și chiar la locul de muncă.
ADVERTORIAL. A venit acel moment în care fiecare dintre noi face o analiză asupra planurilor pe care le-a avut la începutul lui 2017, constată pe câte dintre acestea a reușit să le pună în aplicare, ce impact au avut și ce anume ar trebui să treacă pe listă pentru anul care urmează. În acest proces este și echipa Nordic Residence Park, care, în spirit de sărbătoare, ne transmite zâmbind că înfăptuirea planurilor pe care le-a avut în anul 2017 și mulțumirea clienților care au achiziționat o casă în Nordic Residence Park îi determină să își continue misiunea și în anul care urmează.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1