ADVERTORIAL. Zonele periferice ale orașului sunt vânate de dezvoltatorii imobiliari, datorită caracterului lor mult mai liniștit în comparație cu centrul supraaglomerat, agitat și zgomotos. În alegerea zonei locuinței, viitorii locatari pun în balanță distanța mică față de destinațiile cotidiene pentru economia de timp versus cartierele retrase, periferice, ce le oferă liniștea atât de râvnită, după zilele obositoare și încărcate de responsabilitate de la serviciu. Evident, e important ca acele cartiere periferice să aibă acces facil la necesități precum unități de învățământ, centre comerciale, centre medicale, bănci, puncte de agrement și chiar la locul de muncă.
ADVERTORIAL. A venit acel moment în care fiecare dintre noi face o analiză asupra planurilor pe care le-a avut la începutul lui 2017, constată pe câte dintre acestea a reușit să le pună în aplicare, ce impact au avut și ce anume ar trebui să treacă pe listă pentru anul care urmează. În acest proces este și echipa Nordic Residence Park, care, în spirit de sărbătoare, ne transmite zâmbind că înfăptuirea planurilor pe care le-a avut în anul 2017 și mulțumirea clienților care au achiziționat o casă în Nordic Residence Park îi determină să își continue misiunea și în anul care urmează.
Avantajele apartamentelor vechi din Timișoara derivă în principal din poziționarea lor în toate zonele orașului, în timp ce locuințele noi nu mai necesită investiții suplimentare în amenajare și obțin evaluări mai ridicate din partea băncii. Prețurile nu mai sunt un criteriu de departajare, întrucât se situează la aproximativ același nivel. 

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 1

Mapamond

UE îi mai trimite 3,3 miliarde de euro Ucrainei. Banii merg pe drone și rachete
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027. 6

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile. 2

Eveniment

Bărbat prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru vânzare, în Timiș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Camere de supraveghere pe pista de biciclete Timișoara–Serbia. CJ Timiș vrea să țină ATV-urile și mașinile departe de traseu
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici