tion.ro Web analytics

Ceea ce se ştia deja s-a confirmat: Poli Timişoara nu va gusta în acest an din plăcerea Champions League. UEFA a prezentat lista echipelor ce vor începe calificările în această ediţie a competiţiei intercluburi. Iar pe lista formaţiilor ce vor lua startul în runda a treia a calificărilor, ultima înainte de faza grupelor, a fost trecută FC Vaslui.

Federaţia Română de Fotbal a decis sâmbătă seara să ia poziţie în problema licenţierii cluburilor de fotbal. O poziţie cel puţin interesantă. Organismul FRF de la care se aştepta salvarea (sau nu) celor de la Poli, Comitetul Executiv, nu-şi asumă în niciun fel luarea unei decizii în ceea ce priveşte procedura de licenţiere!

Subiectul retrogradării lui FC Politehnica Timişoara devine viral în domeniul politic! După ce Corneliu Vadim Tudor şi Cristian Buşoi au lansat interpelări pe această temă în Parlamentul European, după ce primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a fost în audienţă la preşedintele FRF, Mircea Sandu, iată că şi Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României a devenit interesată de problema clubului Poli.

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. El a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că doreşte o audienţă la şeful fotbalului românesc, pentru a afla de la cea mai autorizată sursă situaţia reală privind subiectului licenţei clubului pentru sezonul viitor.

După ce avocatul jucătorului Laszlo Sepsi, parlamentarul Tudor Chiuariu, a anunţat demararea procedurilor la instanţa de dreptul muncii, pentru declararea fotbalistului ca fiind liber de contract, Liga Profesionistă de Fotbal s-ar fi decis să ia o primă decizie în acest caz.

România

Taxa de 25 de lei pe colete, subiect de fake-news. Explicații de la Ministerul Finanțelor
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.

Capitală Culturală

FOTO. Mitologii ale viitorului, desenate în grafit și culoare. Florin Drăgoi expune „Future Tribes” la Timișoara
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis, despre situația de la Muzeul Satului Bănățean: „Cine e nemulțumit de muncă și disciplină să se ducă în altă parte”
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.

Ştiri din Timiș

Piese esențiale pentru garderoba masculină: cum alegi stratul potrivit pentru orice sezon
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.

Sănătate

Inteligența artificială, tot mai importantă în oftalmologie. Diagnostice mai rapide și tratamente personalizate la Spitalul CFR Timișoara
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.

Capitală Culturală

Zeii Vienei prind viață la Timișoara. Ultima mare călătorie artistică a lui Christine de Grancy
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis anunță un nou centru comunitar la Giroc, pe terenul fostei unități militare
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

Din cauza presiunilor, asociația Kenosis care ajută comunitatea romă renunță la spațiul din Victoriei
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici